Fiul lui Laurenţiu Ciurel, fostul manager de la CEO, este cercetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Ciurel, fiul fostului manager privat al Complexului Energetic Oltenia (CEO), este cercetat penal pentru abuz de încredere.

Teodor Cornoiu, din comuna Teleşti, a depus o plângere penală la Parhetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu împotriva lui Cătălin Ciurel. 

Acesta susţine că în vara anului 2015 a dus la firma administrată de Cătălin Ciurel şase aparate de cafea pentru a fi reparate, însă nu le-a mai putut recupera: „Am dus la revizie şase aparate de cafea marca «Alice L incontro» la firma numitului Ciurel Cătălin, în vara anului 2015, acestea fiind primite de numitul Pandelovici Liviu, reprezentant al service-ului şi de administratorul Ciurtel Cătălin. După aproximativ o lună de zile am revenit la firmă să iau aparatele, cerând, totdată, factura fiscală numitului Ciurel Cătălin, acesta refuzând categoric să-mi dea factura, precum şi eliberarea aparatelor. (...) Precizez că în momentulîn care am lăsat aparatele şi am vorbit cu administratorul, au fost prezenţi mai mulţi martori care m-au ajutat la încărcat şi descărcat“.

„Nu m-a băgat în seamă două luni de zile“

Cătălin Ciurel spune că acuzaţiile care i se aduc nu sunt adevărate şi că nu a fost prezent atunci când aparatele au fost aduse: „Nu este adevărat. A venit la unul dintre oamenii cu care colaborăm şi le-a lăsat la el, fără să vorbească cu mine vreodată. Omul cu care colaboram eu i-ar fi spus că a vorbit cu mine şi că eu sunt de acord cu treaba asta. După ce am aflat asta, eu am încercat să-l contactez şi i-am spus să vină să le ia pentru că nu reparăm aşa ceva. Nu m-a băgat în seamă două luni de zile. Îmi spunea că e plecat din oraş şi tot felul de motive. Mi-a spus că le-a lăsat la cineva să le repare. I-am explicat că nu reparăm aşa ceva şi că nu am piese pentru aceste aparate şi că le scot afară. El vorbise cu unul dintre angajaţii mei să le repare el, dar nu ştiu la ce preţ. În urma acestei întâmplări, angajatul a fost dat afară, iar pe el nu l-am mai băgat în seamă. I-am spus că a lăsat aparatele fără să mă anunţe şi să vină să le recupereze de la cine le-a lăsat. Eu nu am fost prezent când le-a lăsat. Venea în lipsa mea la firmă. I-am spus să aducă o listă cu ce aparate a adus şi să facă dovada că îi aparţin. A făcut o plângere la poliţie, este o investigaţie în desfăşurare şi rezolvăm problema pe cale legală. Întreba angajaţii dacă e şeful acolo şi atunci venea. Eu nu ştiu câte aparate a adus şi câte a luat. Din şase câte spune el că sunt eu am trei aparate care nu sunt ale mele. El, pe mână cu unul dintre angajaţii mei, a vrut să facă nişte prostii. Mi s-a părut un tip ciudat, care răspundea evaziv“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite