VIDEO Turist israelian, accidentat în zona “Cimitirul Elefanţilor” din Masivul Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cimitirul elefantilor

Doi turişti israelieni, aflaţi în dificultate în Masivul Montan Bucegi au fost ajutaţi de jandarmii montani. Unul dintre ei, accidentat la picior, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte cu ajutorul jandarmilor montani.

Turiştii, doi tineri în vârstă de 25 de ani au plecat într-o drumeţie pe traseul montan Peştera-Babele, iar în zona “Cimitirul Elefanţilor”, din cauza neatenţiei unul dintre aceştia a alunecat şi s-a accidentat la membrul inferior drept, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea.

"În urma solicitării, salvatorii montani ajunşi la faţa locului i-au găsit pe cei doi turişti israelieni, au acordat măsurile de prim-ajutor tânărului accidentat, prin imobilizarea membrului inferior drept cu atelă. Tinerii au fost transportaţi în condiţii de siguranţă până la postul de jandarmi Peştera, de unde turistul accidentat a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi condus la spitalul judeţean Târgovişte pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate", a declarat cpt Ciprian Vătăşelu, purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  „112” sau numerele de telefon 0749.034639/ 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

cimitirul elefantilor
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite