Manifestări de "Ziua Naţională a României" în Răcari, Moreni sau Pucioasa
0Administraţiile locale din Dâmboviţa sărbătoresc aşa cum se cuvine Ziua Naţională a României, fiecare în felul ei.
Astfel, la Răcari, primăria a distribuit, la nivelul oraşului, nu mai puţin de 2014 steaguri cu Drapelul României.
,,De 1 Decembrie, toate steagurile vor flutura în cinstea României. Prin distribuirea steagurilor vrem să sprijinim cetăţenii pentru a cinsti Ziua Naţională aşa cum se cuvine. Totodată, prin această acţiune demonstrăm cu toţii că arborarea drapelului naţional este un act de respect, o datorie de suflet”, a declarat primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu.
La Pucioasa, manifestările au fost programate de la ora 09.00, cu o slujbă de Te Deum, după care oficialităţile depun coroane de flori la Monumentele Eroilor şi rostesc alocuţiuni cu privire la Ziua Naţională. Ulterior, a fost programat un spectacol cu renumiţi interpreţi de folclor.
La Moreni, copiii preiau ştafeta. Este vorba de membrii Clubului Elevilor, premiaţi la concursuri naţionale şi internaţionale de gen, care au adus faima României şi peste hotare. Talentaţii elevi de la ,,Art Canto Morena”, profesor coordonator Daniela Călineţ, directorul Palatului Copiilor Târgovişte, sunt la înălţime şi de Ziua României. Aceştia îi aşteaptă, în prima parte a zilei, pe cetăţenii oraşului, în Parcul Central, pentru muzică şi voie bună în cinstea Zilei Naţionale.