Ludovic Orban, despre afirmaţia preşedintelui privind candidatul 007: „Băsescu a comis o gravă greşeală”
0Ludovic Orban (PNL) susţine că Traian Băsescu „e între ciocan şi nicovală” în ceea ce priveşte afirmaţiile despre ofiţerul acoperit care candidează, Orban explicând că devoalarea unui ofiţer acoperit este o infracţiune, dar că şi tăinuirea unui ofiţer care candidează pentru o funcţie este tot infracţiune.
„Domnul Băsescu a comis o gravă greşeală şi nu ştiu cum va ieşi din această greşeală pentru că dacă devoalează ca şi preşedinte al CSAT şi ca şef al comunităţii de informaţii, dacă devoalează un ofiţer acoperit comite o infracţiune. Ca să nu mai spunem că România e membră NATO, se creează nişte probleme internaţionale incredibile. Dar comite o infracţiune. Dacă, în schimb, nu devoalează acest ofiţer, comite de asemenea o infracţiune. De ce comite o infracţiune? Pentru că este o infracţiune să fii ofiţer de informaţii şi în acelaşi timp să fii membru al unui partid politic, să ocupi o funcţie publică. Or, un oficial care are ştiinţă despre existenţa unei infracţiuni şi nu sesizează organele de anchetă penală se face vinovat de tăinuire, de a nu raporta. Deci Băsescu acum e între ciocan şi nicovală. Dar probabil o să spună: «M-aţi înţeles greşit, de fapt n-am vrut să spun asta, am vrut să spun altceva»”, a afirmat vicepreşedintele PNL Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri după-amiază, la Târgovişte.
Acesta a mai spus despre preşedintele Traian Băsescu că "şi-a săpat singur groapa".
"După ce-şi termină mandatul (Traian Băsescu - n.r.), în mod evident îl vor ajunge toate faptele sale, dintre care multe vor fi judecate", a mai spus Orban.