Lucrarea de un milion de euro care îi ţine pe loc pe dezvoltatorii viitorului mall de la unitatea militară în care au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările pentru viitorul mall care se va construi pe amplasamentului unităţii militare din Târgovişte, unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, ar putea începe, cel mai devreme, în vară. Asta, în ciuda faptului că autorităţile judeţene înaintaseră un termen de două luni de la data semnării contractului, care a avut loc în noiembrie 2017.

Este vorba de mutarea liniei electrice de mare capacitate care alimentează combinatul COS Târgovişte.

"În vară sau începutul toamnei ar putea începe lucrările acolo pentru că durează până se obţin toate autorizaţiile necesare.", a precizat primarul Cristian Stan.

În acest moment se lucrează la proiectul tehnic necesar mutării acestei linii electrice pe care ar trebui să o efectueze SC Electrica SA, cu bani de la dezvoltatorul care a câştigat licitaţia. Vorbim de o lucrare de peste un milion de euro, investiţie pe care firma şi-a luat angajamentul, prin contract, că o realiza. În acest moment linia electrică este suspendată, iar ea trebuie deviată pe alt traseu şi introdusă în pământ.

Lucrarea este una de anvergură, dacă ne gândim că tot consumul COS Târgovişte se ridică la procentul de 1% din consumul total al României pe un an întreg. 

Datele tehnice ale mall-ului de la Târgovişte

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a semnat, vineri, 17 noiembrie, contractul de constituire a dreptului de superficie asupra terenului destinat construirii mall-ului din zona UM Gară. Primăria Târgovişte a eliberat certificatul de urbanism aferent construirii mall-ului din Târgovişte la 30 noiembrie 2017. 

Comisia de evaluare a declarat câştigătoare oferta P.K. GRIZZLY S.R.L. cu o sumă anuală de plată de 477.866 lei, suma adjudecată fiind mai mare cu aproximativ 26% faţă de preţul de pornire al licitaţiei, în valoare de 355.200 lei. 

semnare contract superficie

Societatea este membră a grupului de firme Prime Kapital, cu experienţă în domeniul dezvoltării acestui timp de investiţii. În ţară a realizat 50 de astfel decentre comerciale, iar în afară ţării a dezvoltat 5 proiecte internaţionale (două în Bulgaria, două în Slovenia şi unul în Polonia). 

Autorităţile judeţene au precizat că, potrivit ofertei economico-financiare a firmei câştigătoare, aceasta se angajează să creeze 828 de locuri de muncă în faza de construire a mall-ului şi 1.127 când centrul comercial va deveni funcţional.

image

Constructia, realizată pe un teren proprietatea Consiliului Judeţean, va avea regimul de înălţime S+P+M+1E+E tehnic şi o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 70.000 mp (conform ultimelor modificări de proiect), urmând să asigure şi câteva sute de noi locuri de muncă.

Perioada de execuţie este de 2 ani. Bugetul estimat pentru realizarea investiţiei este de 227 milioane lei (fără TVA).

Consiliul Judeţean Dâmboviţa (CJD) are planuri de dezvoltare turistică, socială şi economică a municipiului Târgovişte începând cu 2018, în acea zonă. Pe lângă mall, acolo ar urma să se construiască un stadion, un cartier de locuinţe, un parc, precum şi un sediu RAR.

complexcjd

PE ACEEEAŞI TEMĂ:

FOTO Cum arată complexul sportiv pe care Consiliul Judeţean vrea să îl realizeze pe locul fostei unităţi militare. Stadionul ar urma să fie omologat UEFA

Fostele cazărmi de la UM 014, unde a fost împuşcat Ceauşescu, vor fi dărâmate. Ce vor autorităţile să construiască acolo şi cine sunt beneficiarii

Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să construiască un stadion de 10.000 de locuri, la Târgovişte


Stadion nou pentru Târgovişte? Terenul a fost deja cumpărat

Corneliu Ştefan, despre Complexul Sportiv Târgovişte: prezintă numeroase avantaje economice şi sociale

FOTO „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul execuţiei. Unitatea militară în care şi-au găsit sfârşitul, inaugurată ca muzeu

Dacă vreţi să aveţi ghid la Muzeul Comunismului, din Târgovişte, trebuie să vă faceţi programare

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite