Incendiul în Clubul Colectiv. În ce stare este Cristi Filipescu, toboşarul de la Chrom Dioxid, care a văzut moartea cu ochii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Filipescu, toboşarul formaţiei Chrom Dioxid, a suferit răni pe 40% din suprafaţa corpului. El este acum sub atenta observaţie a medicilor de la Spitalul Elias. Prietenii i-au umplut pagina de Facebook cu mesaje de susţinere, iar multora dintre ei nu le vine să creadă ce se întâmplă.

"Cristi este stabil, intubat, a fost operat deja de două ori. Funcţiile organelor sunt bune, însă are funingine în plămâni şi foarte probabil şi leziuni. Va trebui să aşteptăm şi să ne gândim la el", este mesajul postat de un apropiat al lui Cristi pe pagina sa de socializare.

"Abia acum am aflat, Cristi si inca nu-mi vine sa cred. Mi-a aratat mama poza ta intr-una din stirile despre aceasta tragedie si m-a intrebat:"acesta e Cristi?" si a inceput sa planga. Suntem cu totii alaturi de tine, macar sufleteste si cu gandul si iti trimitem toata energia pozitiva pe care o avem sa te faci bine, sa ne mai intalnim pe la evenimente si sa mai iesim in parc si sa vorbim despre omenire ca vara trecuta. Fii puternic asa cum te stim cu totii, asa cum sunt sigura ca o sa fii mereu!", a scris Bianca Andreea.

"Lupta Cristi Filipescu,stiu ca poti"

"Sa ne rugam din tot sufletul pentru Cristi Filipescu ! Sa te faci bine !!! Suntem toti cu gandul si sufletul la tine !"

"Cand intrai pe poarta Scriitorilor si urlai in gura mare,ne aduceai instant zambetul pe buze. Da,faci miracole. De aceea,continua sa tot faci miracole,dar acum fa unu mai mare. Si cand vin inapoi,iesim toata gasca intr-o dugheana cu o posirca de bere si sa-ti mai auzim maleficitatea. Asa ca hai,ai trecut prin multe,mai trebuie sa treci si peste asta. Si cand o sa te vad,o sa ma inchin la picioarele tale de Hristos. Fa-te bine omule!! Stiu,roman,dar nu mai conteaza asta,ci conteaza sa te faci bine",  a scris Onel Costică.

cristi filipescu

BILANŢUL TRAGEDIEI CARE A ÎNDOLIAT ROMÂNIA

140 de răniţi în incendiul de vineri seara mai erau internaţi, duminică la prânz, în spitalele din Bucureşti, printre ei fiind unul singur încă neidentificat, la Spitalul de Arşi. Două femei au decedat în cursul dimineţii. Acestea aveau arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului, potrivit medicilor. Aşadar, numărul celor decedaţi a ajuns la 30, iar Raed Arafat a declarat că numărul lor s-ar putea dubla în zilele următoare din cauza stării foarte grave în care se află zeci de pacienţi.

Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt la Spitalul de Arşi - 27 (trei critici, 10 grav, 14 stabili), Spitalul "Bagdasar Arseni" - 21 (trei intubaţi, 18 stabili), Spitalul Universitar - 20 (şase în stare critică, trei în stare gravă, 11 stabili), Floreasca- 15 (14 intubaţi, unul stabil), Elias - 14 (patru intubaţi, 10 stabili) şi Spitalul Militar - 12 (doi intubaţi, 10 stabili).

29 de persoane, neidentificate

Un număr de 29 de persoane internate în spitale din Capitală în urma incendiului din clubul Colectiv nu au fost încă identificate, în timp ce identitatea altor 38 de răniţi a fost stabilită, anunţă Parchetul instanţei supreme, care precizează că audierile la Poliţia Capitalei continuă.

„Unii pot fi salvaţi chiar dacă sunt foarte grav. Este posibil să mai avem încă vreo 20 - 30 de decese în următoarea perioadă. Este o cifră orientativă, care nu înseamnă ca aşa va fi. Poate să fie mai bine poate să fie mai rău”, a declarat doctorul Raed Arafat, secretar de stat în MAI.

Potrivit acestuia, victimele au inhalat inclusiv cianuri. Legat de controalele din cluburi, Arafat a precizat că va intra în toate cluburile pentru a vedea dacă acestea nu sunt dotate corespunzător.

Pe aceeaşi temă:

Toboşarul formaţiei Chrom Dioxid, din Târgovişte, la terapie intensivă după ce a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului

Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui tânăr pe care l-a ocolit moartea: Cei care mergeau în Colectiv nu sunt boschetari care trăiau de pe o zi pe alta

EXCLUSIV Incendiu în Clubul Colectiv. Administratorul firmei care a izolat fonic tavanul clubului: „Le-am oferit varianta ignifugă, dar au ales ce era mai ieftin“

Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“. Asistentă de la Salvare: „Săreau arşi pe mine, urlau“

Mărturiile părinţilor victimelor de la incendiul din club Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mam㻓

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Klaus Iohannis: „Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»“

Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului

Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite