FOTO Minorul care a căzut pe scara unui bloc din Târgovişte a fost împins de prietenul său. Cei doi trăgeau pe nas prenadez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un minor în vârstă de 13 este cercetat pentru vătămare corporală gravă, după ce oamenii legii au stabilit că acesta l-a împins pe un prieten de-al său, cu doi ani mai mic, peste balustrada unei scări din municipiul Târgovişte. Victima a fost transporată în comă, la Spitalul Bgadasar Arseni din capitală pentru îngrijiri.

image

Foto

image
image

gallery-link

Totul s-a întâmplat pe treptele Irish Pub din Târgovişte, pub în care poliţistul Codruţ Oprea a fost lovit în cap cu o sticlă, de către interlopul Danezu. În primă fază se ştia că băiatul se juca, cu un alt prieten, de aceaşi vârstă, când, la un moment dat, a căzut de pe balustradă, lovindu-se cu capul de treptele scării. Oamenii legii au stabilit că povestea este cu totul alta. Cei doi se aflau la etajul al treilea al clădirii şi trăgeau pe nas "prenadez", un adeziv extrem de toxic, cu efecte halucinogene şi care creează dependenţă.

"S-a stabilit că minorul de 11 ani a căzut de la etajul trei. În urma unui conflict spontan, se pare că minorul de 13 ani l-a împins pe prietenul său, acesta din urmă dezechilibrându-se şi căzând în gol.  Cercetările se fac pentru vătămare corporală. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările evenimentului, fată de minorul de 13 ani, fiind luată masura internării într-un centru de reeducare", a declarat agentul Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

"O substanţă toxică odată consumată poate să aduca daune permanente sau de foarte lungă durată, chiar şi îngurgitate sau inhalate o singură dată", spun medicii.

Cei doi minori îi ajutau pe angajaţii barului

Se pare că victima şi prietenul său obişnuiau să îi ajute pe angajaţii barului la curăţenie, în schimbul a câţiva lei.

„L-am văzut aici în comă. Ce ştiţi dumneavoastră, aia ştim şi noi. Am înţeles că a picat pe scări, dar unde, nu ştim. Ştiam de el că e afară şi se joacă la zăpadă, în faţa blocului”, ne-a spus mama băiatului.

Minorul a fost transportat cu ambulanţa la un spital din  Bucureşti. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite