FOTO Designerul român de ceasuri personalizate: foloseşte argint, aur şi chiar fragmente de meteorit

FOTO Designerul român de ceasuri personalizate: foloseşte argint, aur şi chiar fragmente de meteorit

Satisfacţia sa este pe măsura eforturilor depuse, pentru că ceasurile lui ajung în toată lumea

Augustin Matei are 36 de ani şi locuieşte în Pucioasa, judeţul Dâmboviţa. De doi ani, realizează cadrane de ceasuri personalizate, însă studiul pentru această activititate a durat patru ani. Ceasurile sale se vând acum cu mii de euro.

 
Cadranele sunt zămislite manual de disignerul de ceasuri, care este, pe rând, pictor, gravor şi microsculptor şi cizelor. Artistul foloseşte materiale precum argint, aur, piatră, particule de meteorit şi multe alte obiecte preţioase sau nu. Tehnica de realizare a învăţat-o singur, din greşeli şi în urma a mii de ore de muncă. 
 
„Oficial, m-am apucat de treabă cam de doi ani, dar înainte de asta vreo patru ani m-am pregătit, am învăţat. A fost înfiorător de greu pentru că nimeni nu mi-a spus de unde să încep şi unde să termin. Am căutat pe internet tot felul de soluţii, am căutat cum se face un cadran de ceas. Sunt doar filmuleţe de prezentare şi nimeni nu m-a îndrumat. Am învăţat din greşeli, cu multă ambiţie“, spune Augustin Matei.
 
A STUDIAT LA TEOLOGIE
 
De meserie designer de grădini, Augustin a fost autodidact în ceea ce priveşte ceasurile, însă partea artistică şi-a şlefuit-o la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti – Artă Sacră, dar şi la Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti – Arhitectură Peisageră. 
 


 
„Am fost designer de grădini. O parte din ce câştigam acolo investeam în pasiunea asta a mea. Nu ştiam că o fac ceasuri de mână personalizate. Partea de artă se regăseşte în ambele domenii. M-am apucat de ceasuri pentru că am văzut în Franţa astfel de ceasuri şi am vrut şi eu să încerc. Cei patru ani au fost groaznici, pentru că începeam un cadran şi nu îmi ieşea, mă apucam de altul şi tot aşa. Am fost la un pas să las totul şi să vând tot ce am, dar îmi dădeam în fiecare zi câte o şansă şi căutam tot timpul soluţii la ce făceam. Într-un final, am reuşit. Am investit în timp, nu bani mulţi deodată. Am testat mereu câte ceva, o culoare, un material. Cred că mă apropii de 80 de ceasuri realizate“, spune artistul.
 
CEASURI DE MII DE EURO
 
Ceasurile sale au mecanisme elveţiene automatice cel mai adesea, iar cadranele le achiziţionează din Germania, atunci când nu le face singur din ardezie, lemn sau alte materiale. Foloseşte diferite expresii artistice, texturi, culori speciale, materiale preţioase, unele destul de diferite şi atipice: argint, aur, piatră, bucăţi de meteorit, sidef, piatră vulcanică sau praf lunar real etc. Îşi cumpără materialele de la bijutieri (aur, argint), iar pe celelalte şi le procură singur. Curelele provin de la un producător din Oradea, care foloseşte materiale exotice: piton, aligator, pisică de mare sau struţ.
 


 
Dacă a avut nevoie de patru ani să înveţe ce ştie în acest moment, acum îi ia câteva zile să realizeze un ceas. „Asta înseamnă că ştiu de unde să încep şi unde să termin. Atunci când trag o linie pe o schiţă, trebuie să ştiu exact şi soluţia tehnică a acelei linii: este şanţ, este tăietură, este altă piesă pentru linie. Aceasta este partea mai grea, găsirea soluţiei tehnice exact din mometul în care desenez“, spune designerul de ceasuri.
 
Se ataşează de fiecare ceas realizat cu multă muncă şi multă pasiune. „Mereu mi se rupe sufletul când pleacă un ceas de la mine. Mereu spun că acel model o să mi-l fac şi mie“, mărturiseşte Augustin.
 
CUM IA NAŞTERE UN CEAS
 
„Atunci când mă apuc de realizat un ceas, mă gândesc la mai multe aspecte. Procesul e puţin diferit faţă de un client care vede un ceas într-un magazin, îi place şi îl cumpără. La mine, se creează o poveste, există un concept în spate, dorinţele clientului trec prin filtrul meu şi în felul acesta încerc să respect nişte norme de estetică şi de compoziţie, să nu fac ceva de prost gust. Ceasurile sunt unicat şi clienţii mei îşi realizează practic ceasul cu mâinile mele. Nu este nici un ceas ieftin, dar nici scump pentru ceea ce fac. Cel mai scump ceas este cel care rezoneacă cu clientul cel mai bine. Nu fac ceasuri de serie, iar ceasurile mele nu se măsoară prin preţ cu ceasul celuilalt, ci prin povestea pe care o spun“, adaugă el.
 
Merge cu ceasurile sale şi la expoziţii. Prima a avut loc în Pucioasa, iar acum se prezintă cu operele sale de artă în multe ţări. Augustin are o vorbă: „Cu ajutorul unui ceas nu poţi controla timpul, dar poţi controla frumuseţea timpului care trece“.
 
COMANDĂ SPECIALĂ DIN TAIWAN
 
În epoca smartwatch-urilor artistul nu îşi face probleme, pentru că cei care caută o piesă unicat nu vor dispărea niciodată. „Cred că această bătălie între ceasurile clasice şi smartwatch-uri ţine mai mult de companiile mari. Pentru că generaţiile ce vin acum nu mai sunt atrase în a-şi etala opulenţa financiară şi a avea un ceas scump, ci mai mult de a arăta statutul spiritual pe care îl au. Eu sunt într-o nişă unde nu sunt afectat de explozia de smarthwatch-uri şi lucrul ăsta mă bucură“, explică el.
 
Satisfacţia sa este pe măsura eforturilor depuse, pentru că ceasurile lui ajung în toată lumea. Oameni de afaceri, politicieni, dar şi pasionaţi de artă şi de obiecte confecţionate manual dau mii de euro pentru ceasurile făcute în micul atelier al lui Augustin. Printre ei se numără şi un om de afaceri din Taiwan, cel mai îndepărtat loc în care au ajuns ceasurile sale. Omul de afaceri a vrut un cadou pentru copiii săi, cu un mesaj codificat pe ideea din filmul „Codul lui Da Vinci“.
 
„Ceasurie mele nu sunt pentru cei cu bani, ci pentru cei educaţi. 99% din clienţii au un nivel de educaţie foarte ridicat. Eu vând un statut spiritual, nu un statut financiar. Augustin este un brand acum, mai ales pentru cei care sunt pasionaţi de ceasuri. Am comenzi din străintate, dar multe comenzi vin de la noi“, conchide făuritorul de ceasuri personalizate.
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: