FOTO Cum arată Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, inaugurat astăzi. Până acum patru ani a fost coteţ pentru porci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Complexul Brâncovenesc de la Potlogi, considerat monument istoric de importanţă naţională, a fost inugurat, astăzi, după ce autorităţile din Dâmboviţa au realizat un proiect de reabilitare în valoare de 41 de milioane de lei. Pentru refacerea clădirilor s-au studiat cărţi vechi, iar istoricii au avut ultimul cuvânt de spus.


Locul avea nevoie urgentă de reabilitare, având în vedere că până în urmă cu câţiva ani, locul în care trăia domnitorul Constantin Brâncoveanu, devenie o porcărie.

image

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, unul din locurile în care domnea Constantin Brâncoveanu, este reprezentativ pentru arhitectura rezidenţială a sfârşitului de secol XVII. Cu o suprafaţă construită de 3.400 de metri pătraţi şi o curte de 23.000 de metri pătraţi, ansamblul se afla, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, într-o stare avansată de degradare, prezentând fisuri pronunţate la nivelul structurii, arcelor, uşilor şi ferestrelor. Cei care ştiau cum arăta în până în urmă cu patru ani, spun că totul arată deosebit.

Până nu demult, în locul în care existau grajdurile, bucătoria şi dormitoarele sjugilor lui Brâncoveanu exista o porcărie.

image

"Marcăm un eveniment cu o coincidenţă fericită: mâine sărbătorim Sfântul Andrei - Ocrotitorul României, şi sigur, pentru că această festivitate o dedicăm în cinstea Zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Palatul brâncovenesc de la Potlogi reprezintă unul dintre cele mai preţioase monumente de arhitectură civilă românească medievală, deoarece păstrează, nealterate, înfăţişarea şi proporţiile iniţiale. Planul palatului este expresiv, îmbinând rolul de locuinţă privată cu cel de reşedinţă domnească somptuoasă. Anul trecut, în 2014, s-au comemorat 300 de ani de la martiriul brâncovenesc, întreaga suflare românească celebrând „Anul Brâncoveanu”. Acest proiect de restaurare a curţii domneşti de la Potlogi se înscrie pe  linia restituirilor culturale dedicate marelui voievod şi domn, ziditor de neam şi ţară" a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

   

image

Constantin Brâncoveanu a domnit 26 de ani, din 1688 până în tragicul an 1714, fiind printre cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti, situându-se după Mircea cel Bătrân (32 ani), ca durată de timp în domnie. Dincolo de întinderea ca timp, domnia sa a însemnat o perioadă de echilibru şi cumpătare, de balans între marile puteri europene, dar şi de prosperitate a ţării, în ciuda obligaţiilor tot mai mari impuse de Imperiul Otoman. 

"Nu trebuie să uităm jertfa suprermă a domnitorului şi a celor patru fii ai săi, petrecută la Constantinopol, la 15 august 1714. Se cuvine să ne amintim şi de  Pisania Palatului Domnesc: ”Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”.  Slovele de mai sus sunt cuvintele dăltuite în pisania de la intrarea în palatul domnesc, dezvelită cu ocazia inaugurării, de Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1968, în prezenţa lui Calinic al II-lea, Patriarhul Constantinopolului (1694 -1702)", a mai spus Ţuţuianu.

Restaurarea, sau mai precis reconstrucţia Palatului Potlogi a fost înfăptuită în anii '50, urmând modelele brâncoveneşti dezvoltate în cursul restaurării Palatului Mogoşoaia, care datorită puţinelor date ramase din perioada lui Brâncoveanu, apelau mai mult la imaginaţie decât la modele originale. 

Stilul neoromânesc in arhitectură, ce s-a manifestat in perioada modernă, intre sfârsitul sec. 19 si instaurarea comunismului, este bazat pe o multitudine de surse din cadrul regiunilor româneşti, cea mai importantă reprezentare având-o bisericile şi palatele construite în Ţara Româneasca, în perioada centrată pe domnia voievodului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) al Ţării Româneşti. 

Obiectele pe care vizitatorii le pot vedea în interiroul palatului sunt, în cea mare parte, autentice şi fac parte din patrimoniul Compelxului Naţional Muzeal Curtea Domnească. Sunt însă, şi obiecte noi, cum a fi baldachinul din dormitorul domnitorului.

image

Proiectul "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe, din zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi” a fost semnat, anul trecut, în luna iulie. Valoarea contractului este de peste 40 de milioane de lei, din care 25 de milioane fonduri europene.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite