Cele mai înfricoşătoare mistere ale Indiei: iluminaţii Asiei sau păsările care se sinucid în masă
0
India nu a încetat niciodată să uimească. E ţară a contrastelor, dar este învăluită şi de tot felul de mistere. Unele dintre ele şochează de-a dreptul lumea occidentală.
Potrivit inyminy.com, unele mistere care planează asurpra Indiei sunt de neînţeles şi cu cât sunt mai aprofundate, cu atât şochează mai tare.
1. Suicidul în masă al păsărilor - Jatinga, Assam

Sursa: YouTube
Într-un mic sat situat în Assam, un stat din nord-estul Indiei, apare un fenomen pe cât de bizar, pe atât de îngrozitor. Între lunile septembrie şi noiembrie ale fiecărui an, Jatinga este martor la o sinucidere în masă a pasarilor. Sute de păsări migratoare şi locale coboară din cer cu viteze ameţitoare, lovindu-se de clădiri şi copaci. Savanţii nu îşi explică acest gest al păsărilor, iar locuitorii cred că aceasta este lucrarea spiritelor rele care bântuie zona.
2. Lumina fantomei Aleya
FOTO: 2ch.hk
Dacă se întâmplă să călătoriţi în mlaştinile din Bengal, s-ar putea să întâlniţi un fenomen înfiorător, inexplicabil - Lumina fantomei Aleya. Mlaştinile din Bengal au fost mult timp bântuite de aceste lumini, care plutesc în întuneric. Credinţa localăe este că acele lumini sunt sufletele pescarilor care au murit accidental în zonă, iar oricine se aventurează acolo fie moare, fie devine nebun.
3. Cei nouă bărbaţi necunoscuţi
Cei nouă bărbaţi necunoscuţi sunt în India ceea ce „Illuminati” sunt pentru lumea occidentală. Conform legendei, această puternică societate secretă a fost fondată de împăratul Asoka în 273 î.Hr., după o bătălie sângeroasă în Kalinga, în care au murit 100.000 de oameni. Victimele l-au făcut pe împărat să se îndrepte către budism.

FOTO: Postcard News
Fiecare dintre cei Nouă Bărbaţi se presupune că este responsabil de păstrarea unei singure cărţi care se ocupă de o altă ramură a cunoştinţelor potenţial periculoase. Cărţile sunt cunoscute pentru a oferi cunoştinţe din următoarele subiecte: propagandă şi război psihologic, fiziologie, microbiologie, alchimie, comunicare, gravitaţie, cosmologie, lumină şi sociologie.
4. Satul blestemat de Kuldhara
Timp de peste 500 de ani acest sat a fost populat de aproximativ 1.500 de locuitori. Într-o seară, toţi au dispărut. Nici nu au murit, nici nu au fost răpiţi, ci au plecat de bunăvoie. Motivul evacuării lor bruşte se pierde în timp. Unii spun că unui ministru cu suflet rău i-a picat cu tronc o fată a unui conducător din sat, cu care a vrut să se căsătorească. El chiar a trimis o echipă de militari după fata respectivă.

FOTO: The Better India
Se crede că toţi oamenii au decis într-o seară să părăsească satele, pentru a-i păstra onaorea fetei. Nimeni nu ştie unde au mers, dar au blestemat zona, astfel încât nimeni să nu mai trăiască acolo vreodată.
5. Satul de gemeni

FOTO: Deccan Chronicle
Într-un sat situat în apropiere de districtul Mallapuram din Kerala există încă un mister. Kodinhi este renumit pentru număr anormal de mare de gemeni. La populaţia sa de aproximativ 2.000 de săteni, se spune că există 350 de perechi de gemeni identici! Mai ciudat este că numărul de gemeni născuţi creşte în fiecare an la o rată uluitoare.