Autorităţile evacuează opt familii din Glodeni, din calea alunecărilor de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Comunei Glodeni este convocat la Ministerul Dezvoltării Regionale, de către vicepremierul României, în vederea găsirii unor soluţii compensatorii pentru sinistraţi
Primarul Comunei Glodeni este convocat la Ministerul Dezvoltării Regionale, de către vicepremierul României, în vederea găsirii unor soluţii compensatorii pentru sinistraţi

Opt familii din comuna dâmboviţeană Glodeni vor fi evacuate din calea alunecărilor de teren, după ce casele lor au fost grav afectate. Jandarmii le-au păzit toată noaptea bunurile şi locuinţele pentru că nu au mai dormit în ele.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Glodeni a luat decizia de evacuare a familiilor aflate în zona afectată. S-au căutat şi găsit soluţii de relocare a oamenilor în alte locuinţe, iar de joi dimineaţă aceştia îşi vor lua bunuri din case pentru că riscă să le piardă.

Primarul Comunei Glodeni este convocat la Ministerul Dezvoltării Regionale, de către vicepremierul României, în vederea găsirii unor soluţii compensatorii pentru sinistraţi.

Satul Guşoiu aproape că s-a rupt în două de aproximativ două săptămâni, de când pământul a luat-o la vale. "În 77 - 78 a alunecat prima dată. S-a rupt pământul cu totul. Aici era drept. Atunci s-a rupt doar o magazie. Şi acum e la fel de rău", spun bătrânii satului.

Imagine indisponibilă
alunecare teren glodeni

Alunecarea avansează atât pe drumul comunal, cât şi prin grădinile din spatele caselor, iar autorităţile nu au nicio soluţie. "Pământul fuge mereu. O cameră o am picată de tot. Bucătăria fuge şi ea. S-a rupt exact la jumătatea curţii mele. Se aud pereţii cum se mişcă", spune un tânăr. Alunecările de teren au afectat reţeaua de apă.

alunecare teren glodeni

"Alunecarea este mare şi se extinde. Pământul fuge în trepte. Aluncările s-au produs în urmă cu două săptămâni, dar s-au accentuat pe zi ce trece şi ameninţă casele. Acum sunt şase case afectate, dintre care una este nelocuibilă. Sunt peste 1.000 de peraoane în această zonă. Urmează să vină o comisie de experţi şi să vedem ce soluţie ne vor da", Adrian Bădăran viceprimarul comunei Glodeni.

Şi la Văleni este aşteptată o soluţie. Săptămâna trecută s-au deplasat în zona afectată de alunecări 40 de specialişti geologi şi angajaţi ISU pentru a vedea cum poate fi stabilizat pământul care a înghiţit deja 14 case.

alunecare teren glodeni


 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite