Aproape 90% din spaţiul public din Târgovişte va fi monitorizat video cu 147 de camere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De asemenea se vor achiziţiona echipamentele necesare pentru funcţionarea dispeceratului. Investiţia totală este de peste 2 milioane de lei, iar durata de realizare a proiectului este de 12 luni
De asemenea se vor achiziţiona echipamentele necesare pentru funcţionarea dispeceratului. Investiţia totală este de peste 2 milioane de lei, iar durata de realizare a proiectului este de 12 luni

Consilierii locali municipali au aprobat transformarea Târgoviştei într-un oraş "Big Brother". Aceştia au votat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea sistemului de monitorizare video. Aceştia au cerut asigurarea că sub raza de acţiune a obiectivelor video vor intra toate instituţiile de învăţământ şi locurile cu grad sporit de infracţionalitate.

Proiectul este unul amplu, iar administraţia locală doreşte să-l implementeze în zonele care în momentul de faţă nu sunt supravegheate video şi speră ca, după ce sistemul de monitorizare va deveni functional, gradul de infracţionalitate să se diminueze considerabil, iar cetăţenii municipiului să se simtă mai în siguranţă. 

În cadrul proiectului vor fi montate 147 de camere video, 50 de stâlpi metalici pentru instalarea camerelor, fiecare cameră video va beneficia de cutie de conexiune şi se vor lua toate măsurile de securitate pentru a se evita vandalizarea acestora. 

De asemenea se vor achiziţiona echipamentele necesare pentru funcţionarea dispeceratului. Investiţia totală este de peste 2 milioane de lei, iar durata de realizare a proiectului este de 12 luni.

"În şedinţa de astăzi a consiliului local municipal Târgovişte, a fost aprobat un proiect de hotărâre foarte important, cu efecte deosebit de pozitive în zona prevenirii infracţionalităţii şi pentru siguranţă cetăţeanului. Astfel, după implementarea acestui proiect, aproximativ 90% din spaţiul public din municipiul Târgovişte va fi monitorizat video, prin intermediul a 147 de camere. Absolut toate unităţile de învăţământ, parcurile, locurile de joacă, parcările şi alte zone publice aglomerate vor beneficia de supraveghere video permanentă", a precizat primarul Cristian Stan.

Noul sistem de monitorizare va permite şi stocarea datelor o anumită perioada şi va fi utilizabil inclusiv pe timp de noapte. Prima etapă a programului de monitorizare video la Târgovişte a fost finalizată în primăvara anului trecut, când au fost puse în funcţiune 33 de camere video, care înregistrează 24 de ore din 24, cu rotire la 360 de grade pe orizontală şi care sunt gestionate printr-un dispecerat de comandă, aflat în sediul Poliţiei Târgovişte. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite