Aproape 200 de poliţişti vor asigura ordinea şi liniştea publică de Ziua Naţională a României
0Peste 180 de poliţişti din Dâmboviţa vor fi la datorie, de Ziua Naţională a României, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte şi siguranţă de această sărbătoare
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, pe raza întregului judeţ sunt programate ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros.
În acest context, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa va acţiona cu 182 de poliţişti şi 85 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, circumscrise acestor sărbători.
Astfel, din totalul poliţiştilor implicaţi în misiunile desfăşurate de Ziua Naţională, 115 sunt de ordine publică, 39 sunt poliţişti rutieri, iar 28 de poliţişti sunt de la alte structuri.
Totodată, 89 de patrule de siguranţă publică, dintre care 16 pedestre şi 73 auto, vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea pe trenurile de călători, cu precădere pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.