Un şofer susţine că a intrat într-un stâlp de beton din cauză că i-a sărit un porc în braţe. Cum s-a produs bizarul accident
0Accidentul rutier s-a produs duminică, 12 mai, pe raza satului Ruşi-Mănăstioara din comuna Udeşti a judeţului Suceava. În maşină se aflau două persoane, soţ şi soţie, care au fost la un târg din localitatea Vereşti, de unde au cumpărat doi porci.
Proprietarii spun că au pus animalele într-un sac, pe bancheta din spate a maşinii. Unul dintre godaci a scăpat şi i-a sărit în braţe şoferului. Bărbatul spune că, din acest motiv, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit într-un stâlp de electricitate din beton, pe care aproape l-a dărâmat.
Cei doi soţi implicaţi în accident se întorceau de la târgul de animale din localitatea Vereşti a judeţului Suceava, de unde au cumpărat doi porci pe care care i-au băgat într-un sac. În timp de ce întorceau spre casă, pe raza satului Ruşi-Mănăstioara din comuna Udeşti, unul dintre porci a scăpat din sacul aflat pe bancheta din spate a maşinii şi i-a sărit şoferului exact în braţe. Bărbatul s-a speriat teribil, a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit într-un stâlp din beton, care s-a şi rupt de la bază.
În urma impactului, cei doi soţi au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. La faţa locului au intervenit salvatorii de la SMURD, care au transportat victimele la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”. Cei doi purcei au scăpat nevătămaţi din accident şi au fost transporaţi acasă de fiul victimelor.