Trupul româncei ucise de rechin în Egipt a fost adus în ţară. Roxana va fi înmormântată luni, la Suceava
0Românca ucisă de rechin în Egipt, la sud de oraşul Hurghada, era din judeţul Suceava. Femeia, în vârstă de 44 de ani, era funcţionară la Direcţia de Finanţe şi nu era căsătorită.
Trupul neînsufleţit al sucevencei care şi-a pierdut viaţa într-o staţiune din Egipt, după ce a fost muşcată de un rechin, a fost adus în ţară şi depus la Biserica „Sf. Vineri” din Suceava.
În vârstă de 44 de ani, Roxana Donisan era îndrăgostită de staţiunea Hurghada şi se afla pentru a treia oară în acel loc, a povestit mama acesteia. Ea a prins ultimul bilet pentru a lua avionul care avea să o ducă pentru ultima dată în locul său preferat.
„Este foarte greu când moare o persoană tânără şi mai ales în aceste condiţii. Este foarte greu pentru părinţi, pentru familie, chiar şi pentru noi, preoţii care slujim. E greu să te manifeşti, e greu să mângâi familia. Pentru că te întrebi de ce i s-a întâmplat acestei persoane, care era credincioasă, venea la slujbe, era paşnică, de ajutor. Dar întrebarea <de ce> este cea mai păguboasă în astfel de momente. Pentru că nu există un răspuns. Dumnezeu are planuri cu fiecare dintre noi. Ne rugăm lui Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei şi să o aşeze în locul în care merită, în Împărăţia Sa”, a transmis preotul Dumitru Airinei, cel care a săvărşit slujba la sosirea trupului neînsufleţit al Roxanei.
Femeia va fi înmormântată luni, 11 iulie, în cimitirul de la Biserica „Sf. Vineri”, din Suceava.
Reamintim că femeia din Suceava este a doua victimă, după ce o austriacă fusese şi ea atacată, cu câteva ore mai devreme, la 600 de metri diatanţă în largul coastei Sahl Hasheesh, chiar în zona pontonului, unde turiştii fac scufundări la mică adâncime, numite snorkelling.
În urma atacului, turista, în vârstă de 68 de ani, şi-a pierdut un braţ şi un picior, dar cu toate acestea, ea a reuşit să înoate până la ţărm, însă a murit din cauza şocului hemoragic în ambulanţa cu care era transportată la spital.