Masă cu 12 feluri de mâncare de post şi ceremonial de împărţire a oplatekului, tradiţie de sărbători a comunităţii polone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de polonezi din Suceava, în frunte cu părintele decan Iosif Păuleţ şi deputatul minorităţii polone, Ghervazen Longher, au participat la tradiţionala întâlnire de ajun. După slujba religioasă şi ceremonia împărţirii oplatekului, participanţii au fost invitaţi, conform tradiţiei, la o masă cu 12 feluri de mâncare de post.

Pe lângă membri ai comunităţii polonezilor din Suceava, la întâlnirea organizată la Restaurantul Gloria au fost prezenţi şi reprezentanţi ai altor minorităţi din judeţ. Gazda tradiţionalei întâlniri, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, a mulţumit celor prezenţi transmiţând urările cuvenite în preajma sărbătorii Naşterii Mântuitorului. În discursul său, preşedintele Uniunii Polonezilor din România a ţinut să precizeze că împărţirea oplatekului a devenit o tradiţie în rândul comunităţii de polonezi din judeţul Suceava.

„În fiecare an, în ajun de Crăciun, ne întâlnim în familie şi gustăm din acest oplatek. Dn acest motiv ne-am gândit să facem şi noi, familia poloneză din Suceava, cu autorităţile locale şi cu preoţii noştri, această frumoasă sărbătoare şi masa tradiţională”, a spus Ghervazen Longher.

La întâlnire au fost prezenţi şi preoţii decanatului de Bucovina al Bisericii Romano – Catolice, în frunte cu părintele decan Iosif Păuleţ, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale. Fiecare dintre invitaţi au rostit câte un scurt mesaj, urând „La mulţi ani!” celor prezenţi.

A urmat slujba religioasă oficiată de părintele decan Iosif Păuleţ. Mai apoi, toţi membrii comunităţii poloneze prezenţi au rostit Crezul în limba polonă iar cei din comunitatea ucraineană au rostit Crezul în limba maternă.

S-a împărţit mai apoi oplatekul, simbolul pâinii sfinte, azimă împodobită cu scene ale naşterii Domnului, prilej cu care toţi cei prezenţi şi-au făcut urări de bine, sănătate, bucurie şi împliniri. După împărţirea azimei «oplatek», gazdele şi oaspeţii s-au aşezat la masă, unde au servit din 12 feluri de mâncare care simbolizează numărul lunilor anului şi numărul apostolilor lui Hristos, toate bucatele fiind de post. S-au cântat apoi colinde religioase, în poloneză, ucraineană şi română.

image

Astfel de întâlniri ale comunităţii poloneze din Suceava au loc de două ori pe an, în Ajunul Crăciunului şi de Paşte. Oplatek este o tradiţie de Crăciun sărbătorită în Polonia, Lituania şi Slovacia. Cu acest prilej, membrii familiilor şi prietenii lor rup o bucată mică de napolitană dulce, numită oplatek, şi o împart între ei ca o binecuvântare. Ruperea unei bucăţi de oplatek şi schimbul care se realizează între membrii familiei şi prieteni simbolizează iertarea între persoane, evidenţiind miracolul Crăciunului, al familiei şi al credinţei.

Alte ştiri din Suceava:

Crăciunul, izolat în Bucovina de noul şef al CJ Suceava

Şase bebeluşi, infestaţi cu un stafilococ auriu rezistent la antibiotice. Maternitatea Rădăuţi a fost închisă

Dosare penale pentru primar, medic, asistent social şi însoţitor, în cazul fetei de 19 ani şi 17 kilograme

Urmărit penal de DNA pentru afaceri necurate cu sediul Poliţiei, şeful PNL Câmpulung Moldovenesc a demisionat

Descinderi la magazinele de bijuterii din Fălticeni

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite