Mocăniţa Huţulca din judeţul Suceava, mutată într-o gară unde nu există curent, toalete şi locuri de parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mocăniţa Huţulca de la Moldoviţa va avea punctul de plecare într-o gară veche, ce nu este dotată cu toalete, curent sau locuri de parcare, după ce administratorul ei ar fi efectuat modificări la noua gară, fără acceptul CFR.

Mocăniţa Huţulca de la Moldoviţa, judeţul Suceava, una dintre principalele atracţii turistice din Bucovina, îşi va muta punctul de plecare într-o gară fără curent, toalete şi locuri de parcare.

„Din cauza dificultăţilor cu autorităţile judeţene şi cu CNCFR suntem nevoiţi să abandonăm gara CFR Moldoviţa şi să revenim la vechiul punct de plecare, gara CFF Moldoviţa. În această staţie nu avem deocamdată curent, toalete şi locuri de parcare. Vom face tot posibilul ca în cel mai scurt timp să creem un minim confort turiştilor noştri”, a precizat Georg Hocevar, preşedintele Asociaţiei pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România.

S-a ajuns în această situaţie după ce administratorii mocăniţei ar fi prelungit traseul fără acceptul CFR, până la noua gară, care a fost renovată şi modernizată, toamna trecută. Deşi a încercat să le creeze turiştilor condiţii mai bune, amenajând în noua gară toalete, o casă de bilete, un muzeu şi un teren de joacă pentru copii, Georg Hocevar s-a ales cu o plângere penală pe numele său pentru că ar fi distrus gara. Preşedintele Asociaţiei pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România susţine că a realizat aceste modificări cu acordul Primăriei din Moldoviţa, care deţine terenul de sub gară, dar nu şi clădirea.

„În primăvara anului 2018 am fost chemat la Poliţia TF Câmpulung în calitate de martor legat de o anchetă în urma plângerii formulate de SNCFR Iaşi pentru distrugerea staţiei CFR Moldoviţa. În urmă cu două săptămâni am fost chemat din nou la Poliţia TF Câmpulung, unde mi-a fost comunicat că şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii Suceava a formulat un denunţ împotriva mea şi încadrarea mea juridică a fost schimbată în cea de suspect. Până nu se pronunţă o instanţă competentă asupra situaţiei, nu pot în continuare să neglijez libertatea mea pentru ceva ce am făcut de bună credinţă. În aceste condiţii nu văd altă soluţie decât să ne retragem deocamdată în vechea staţie de plecare CFF Moldoviţa. Pentru calitatea turismului în Moldoviţa trăiesc cu speranţa că autorităţile competente se vor pronunţa cât se poate de repede în privinţa legalităţii prelungirii temporare a Mocăniţei Huţulca în gara CFR”, a mai arătat Georg Hocevar.

Calea ferată cu ecartament îngust de la Moldoviţa a fost construită de un gaterist german şi a fost dată în folosinţă în anul 1888. Cu o lungime iniţială de 24 de kilometri, aceasta a fost folosită pentru transportul lemnului din pădure către gater. Calea ferată de la Moldoviţa a fost folosită la transportul lemnului până în anul 2001.

În anul 2005, austriacul George Hocevar a achiziţionat Mocăniţa Huţulca şi ce a mai rămas din calea ferată din Moldoviţa, folosind-o în scop turistic. În prezent, traseul mocăniţei are 12 kilometri. Anual, peste 15.000 de turişti se plimbă cu Mocăniţa Huţulca de la Moldoviţa.

Alte ştiri pe această temă:

Mocaniţa Huţulca a ajuns în cunoscuta publicaţie britanică The Telegraph: „Este încă o reuşită pentru promovarea Bucovinei peste hotare”

Turiştii sunt invitaţi să se plimbe cu Huţulca

FOTO Mocăniţa a pornit din nou la drum în Apuseni. Cum arată „tunelul dragostei“ de lângă Cîmpeni


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite