Criminalul care şi-a omorât părinţii din „porunca“ Sfântului Ioan Botezătorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul anului 2014, Maxim Vleju, din comuna suceveană Dorna Candrenilor şi-a omorât propriii părinţi într-un episod de delir mistic. Acesta le-a tăiat gâtul celor ce i-au dat viaţă, după care le-a ascuns trupurile într-o râpă. Poliţiştii au găsit atunci în casa bătrânilor un bilet scris de Maxim Vleju pe care scria: „Călăul care a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul – Vleju Roman”.

La sfârşitul anului 2014 o crimă odioasă a oripilat opinia publică. Un bărbat din judeţul Suceava şi-a omorât ambii părinţi într-un episod de delir mistic. Maxim Vleju, de 46 de ani, din comuna suceveană Dorna Candrenilor, a fost internat la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate care să înlăture starea de pericol, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la omor calificat.

Judecătorii suceveni au dispus expertizarea medico – legală psihiatrică a lui Maxim Vleju de către comisia medico – legală psihiatrică din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava care să răspundă la următoarele obiective: dacă inculpatul Maxim Vleju este orientat din punct de vedere allo – psihic şi temporo – spaţial, dacă din punct de vedere obiectiv se evidenţiază existenţa unei boli psihice de natură să afecteze capacitatea inculpatului de a discerne sau capacitatea de a se stăpâni, în cazul în care inculpatul suferă de o boală psihică, vor fi precizate măsurile cu caracter medical care se impun pentru vindecarea sau pentru ameliorarea stării de sănătate, astfel încât să fie înlăturată starea de pericol care a impus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale, dacă la momentul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la omor calificat, în data de 12 decembrie 2014, inculpatul Maxim Vleju a acţionat cu discernământ.

Individul de 46 de ani şi-a omorât proprii părinţi într-un episod de delir mistic. Descoperirea a fost făcută de un localnic care a văzut pe o potecă corpul unui bărbat mort, drum aflat la aproximativ trei kilometri de DN 17. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului unde l-au găsit pe Roman Vleju, de 77 de ani, din Dorna Candrenilor, care era învelit într-o pătură, cu gâtul tăiat, la marginea unei râpe aflate la circa 50 de metri de locuinţa sa.

Zona a fost împânzită rapid de o armată de poliţişti, care au găsit-o în râpă, la aproape 100 de metri de primul cadavru, pe soţia bărbatului, pe Maria Vleju, de 71 de ani, care avea de asemenea gâtul tăiat. Lângă corpul neînsufleţit al femeii a fost găsită şi o sanie cu care se presupune că au fost cărate corpurile celor două victime şi împinse în râpă. Anchetatorii au luat la puricat casa soţilor Vleju, iar în interior lângă pat au fost găsite urme de sânge.

În curtea casei, oamenii legii l-au găsit pe fiul acestora pe Maxim Vleju, de 46 de ani, care fiind luat la întrebări de poliţişti a început să aibă un comportament ciudat. Mai mult, în casă, anchetatorii au găsit un bilet pe care scria „Călăul care a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul – Vleju Roman”, scrisul aparţinându-i lui Maxim Vleju. Vecinii soţilor Vleju le-au povestit anchetatorilor că bătrânii erau oameni gospodari, ei duceau din două în două zile lapte la un centru de colectare din localitate, însă de cinci – şase zile nu au mai fost văzuţi.

La faţa locului au ajuns şi ofiţeri de la Investigaţii Criminale, însoţiţi de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Maxim Vleju a fost dus la sediul Poliţiei din Vatra Dornei unde a fost audicat, acesta recunoscând că el le-a tăiat gâtul părinţilor săi pentru că îl puneau prea mult la muncă. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, iar ulterior a fost dus în faţa instanţei de judecată cu propunere de internare medicală.

Alte ştiri pe această temă:

O nouă crimă în cartierul în care a fost omorât copilul unui ofiţer SRI din Iaşi. O femeie a fost înjunghiată de 22 de ori

Doi tineri de 17 ani, acuzaţi că au comis o crimă în urmă cu şase luni

Colegii despre profesoara de educaţie civică ucisă cu bestialitate împreună cu fiica ei la Iaşi: "Era un pedagog desăvârşit"

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite