Penitenciarul Slobozia oferă forţă de muncă din rândul deţinuţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii de la peniteiciarul din SLobozia pot fi folosiţi ca forţă de muncă FOTO: observator24.ro
Deţinuţii de la peniteiciarul din SLobozia pot fi folosiţi ca forţă de muncă FOTO: observator24.ro

Penitenciarul Slobozia oferă forţă de muncă, pe bază de contract de prestări servicii, în interiorul şi exteriorul instituţiei de detenţie, pentru executarea de lucrări necalificate ce ţin de domeniul public şi privat.

Tariful orar, negociabil, este de 5,40 de lei pe oră, pe fiecare deţinut, fără TVA, în funcţie de numărul deţinuţilor contractaţi, de programul de muncă. Programul de muncă se poate negocia în funcţie de lucrările ce urmează a fi efectuate.

Avantajele folosirii constau în asigurarea de către penitenciar a unui număr constant de persoane private de libertate,, supravegherea şi coordonarea lucrărilor de către personalul penitenciarului în colaborare cu reprezentantul operatorului economic care contractează forţa de muncă.

Printre meseriile la care sunt dispuşi să se angrenze deţinuţii se numără cele de demolat si decopertat diverse magazii, boxe, barăci, sãpat şanţuri, gropi, munci necalificate în domeniul construcţiilor, nivelat terenuri, încărcat/descărcat mobilier birouri, cladiri administrative, curăţenie şi igienizare zone verzi, parcuri, curăţenie şi igienizare infrastructură rutieră, curatenie în magazii, hale, depozite, curaţenie stradală, curaţenie şi igienizare adăposturi animale fără stăpân, curăţenie islazuri, plantat pomi pentru perdele forestiere, curăţat şanţuri şi rigole de scurgere a apei pluviale- sortat, triat, ambalat, munci agricole, reparat europaleţi, lădiţe, confecţionat plicuri şi cusut pantofi.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite