Inima domnitorului Vlad Ţepeş, topită de o  femeie misterioasă. Povestea de dragoste a domnitorului cu fiica unui ţesător din cetatea Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cronicile istorice prezintă şi o altă latură a crudului Vlad Ţepeş. Se pare că domnitorul ar fi căzut în patima iubirii, în momentul în care a cunoscut-o pe fiica unui ţesător din cetatea Braşovului. Povestea lor de dragoste ar fi durat vreme de un deceniu şi jumătate.

Figură marcantă a istoriei româneşti din cauza cruzimii sale, Vlad Ţepeş este prezentat de cronici şi într-o altă lumină. Aceea a unui bărbat îndrăgostit până peste cap de o frumoasă blondă. Cea care ar fi reuşit să topească inima de gheaţă a temutului domnitor român ar fi Katharina Siegel. Sursele istorice vorbesc despre faptul că ibovnica lui Vlad „Dracul” ar fi fost chiar singura femeie pentru care acesta făcea foarte des crize de gelozie.

Katherina Siegel ar fi fost fiica starostelui breslei Ţesătorilor din cetatea Braşovului, pe numele său Thomas Siegel. După o copilărie petrecută la mănăstire, în anii adolescenţei, familia sa a hotărât să o scoată din mănăstire şi să o prezinte viitorilor pretendenţi. Era considerată cea mai frumoasă tânără din cetate. După portul săsesc, ea îşi prindea părul lung şi blond în cosiţe, fermecând bărbaţii din cetate cu ochii săi albaştri şi talia zveltă.

Începutul unei poveşti de iubire

Dragostea celor doi începe să se ţeasă în jurul lunii decembrie din anul 1455, când Vlad Ţepeş ar fi zărit-o pe frumoasa Katharina care trăgea de o sanie mare, în care transporta alimente pentru soldaţii Bastionului Ţesătorilor, din cetatea Braşovului. Cronicarii acelor vremuri precizează faptul că ar fi fost vorba despre o dragoste la prima vedere, voievodul sărindu-i imediat în ajutor. De menţionat este faptul că la momentul respectiv Katharina avea 17 ani, iar Vlad Ţepeş 35. De la această poveste au trecut 500 de ani, însă istoricii vorbesc şi astăzi despre ea, încercând să confirme mărturiile păstrate în scrierile cronicarilor din trecut.

„Dincolo de faptele de vitejie ale domnitorilor români, este adevărat faptul că fiecare dintre ei a avut şi o latură umană. În cazul lui Vlad Ţepeş, există numeroase cronici care atestă date despre viaţa lui personală. Unele fac referire la această fiică de ţesător din Braşov, pe numele său Katharina. Oricât de îndepărtate ar fi aceste întâmplări ca timp, cu siguranţă în ele există şi un adevăr”, susţine profesorul de istorie Adrian Costea. Îndrăgostit până peste cap de preafrumoasa tânără, domnitorul îi făcea permanent cadouri constând în rochii din mătăsuri fine aduse din Veneţia sau Flandra.

Mazilirea Katharinei

Vestea că tânăra Katharina se iubeşte cu domnitorul Vlad Ţepeş a aprins repede spiritele în cetatea Braşovului. Supărat din cauza intrigilor şi a comentariilor răutăcioase, domnitorul a ordonat ca negustorii din cetate să fie traşi în ţeapă. Supărate până peste cap de atitudinea voievodului, nevestele negustorilor au intrat în casa Katherinei şi au supus-o oprobiului public. Ea a fost scoasă în actuala Piaţă a Sfatului, iar femeile revoltate i-ar fi tăiat frumoasele cosiţe blonde. Şi această întâmplare este susţinută şi astăzi de istorici.

„Există într-adevăr o serie de scrieri care amintesc de o revoltă a soţiilor negustorilor, din cauza faptului că Vlad Ţepeş i-ar fi mazilit pe negustori. Contextul istoric are impregnaţii şi în sensul unor decizii privind decizia de a majora o serie de taxe pentru acei neguţători. De asemenea, se vorbeşte şi despre faptul că una dintre fiicele acestor negustori ar fi fost considerată vinovată pentru acest lucru şi ea ar fi fost, la rândul său, pedepsită de soţiile revoltate”, mai spune profesorul de istorie Adrian Costea.

Nu s-au căsătorit niciodată

În urma idilei ţesută între Vlad Ţepeş şi Kahtarina Siegel ar fi rezultat trei copii, Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi Christian (n. 1461). Cei doi au trăit însă o poveste de dragoste ascunsă şi nu s-au putut căsători niciodată din cauza rigorilor impuse de curtea unde domnea voievodul. Acesta ar fi făcut chiar şi presiuni la Suveranul Ponfit, Papa Pius II, pentru a aproba căsătoria. În timp ce aştepta girul Papei, Vlad Ţepeş a fost prins şi întemniţat la Buda, de către Matei Corvin. Acesta a negociat eliberarea domnitorului, în schimbul căsătoriei dintre Vlad Ţepeş şi mătuşa sa, Elisabeta Corvin de Hunyad. Povestea dintre domnitor şi săsoaica Katharina a rezistat însă şi în urma acestui mariaj compromis. Cei doi s-au despărţit abia la moartea din decembrie 1476 a voievodului.

Citiţi şi:

Cum l-au batjocorit turcii pe Vlad Ţepeş, „tiranul care a ordonat să i se facă o grădină imensă de trupuri în ţepe“

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite