IGPR: Amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei, aplicate într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a aplicat mii de amenzi în ultimele 24 de ore FOTO Adevărul
Poliţia a aplicat mii de amenzi în ultimele 24 de ore FOTO Adevărul

Ieri, poliţiştii au intervenit la peste 2.500 de evenimente la care au fost solicitaţi pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine siguranţa publică. De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 7.800 de sancţiuni contravenţionale unor persoane care au încălcat normele sociale şi au reţinut permisele a 367 de şoferi care puneau în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Peste 10.400 de poliţişti au acţionat, la data de 12 noiembrie a.c., la nivel naţional, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii au acţionat cu 294 de aparate radar. De asemenea, au fost organizate 4.266 de patrule de ordine şi siguranţă publică.

Totodată, au fost organizate 245 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.532 de evenimente, dintre care 2.085 au fost sesizate prin 112. Au fost constatate 801 infracţiuni, 116 persoane fiind surprinse în flagrant delict în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în ultimele 24 de ore.

În cauzele instrumentate, au fost dispuse 74 de măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 8 persoane urmărite naţional sau internaţional. Poliţiştii au aplicat 7.823 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.400.000 de lei, pentru neregulile constatate.

În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, pentru creşterea siguranţei în trafic, au fost constatate 91 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost reţinute 367 de permise de conducere şi au fost retrase 164 de certificate de înmatriculare.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite