IGPR: 178 de persoane, supravegheate judiciar de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu faţă de 51 de persoane, iar cea a controlului judiciar faţă de 127 de persoane.

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.În perioada 15 - 21 iunie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 178 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 51 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 127 de persoane aflate sub control judiciar.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite