Ce trebuie să faceţi când vă abordează necunoscuţi. Poliţie: Nu furnizaţi date personale prin niciun mijloc de comunicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a nu deveni victime ale escrocilor, poliţiştii ialomiţeni vă sfătuiesc să ţineţi cont de câteva recomandări atunci când persoanele ncunoscute vă apelează la telefon ori vă abprdează pe stradă. Modurile de operare ale celor care comit înşelăciuni sunt tot mai diverse.

1. Nu intraţi în discuţii cu persoane necunoscute, indiferent de pretextul pentru care vă abordează pe stradă !

2. Nu vă lăsaţi încântaţi de obţinerea cu uşurinţă a unor foloase!

3. Anunţaţi imediat poliţia în cazul în care sunteţi anunţaţi că o rudă aflată în străinătate a suferit sau provocat un accident, fapt pentru care trebuie să depuneţi o sumă de bani;

4. Nu furnizaţi date personale prin niciun mijloc de comunicare unor persoane care, pentru a vă câştiga încrederea, vă oferă unele informaţii cu scopul de a vă induce în eroare!

5. Nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui autoturism sau a altui bun la care aţi fost anunţat câştigător!

6. Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr necunoscut. O societate nu vă va solicita niciodată anumite date în acest mod!

7. Sunaţi operatorul de telefonie mobilă, dacă primiţi mesaje sau apeluri pe telefoanele mobile, pentru a le confirma dacă este în derulare vreun concurs sau vreo campanie de premiere a abonaţilor!

8. Nu expediaţi sume de bani prin mandate online, nu depuneţi bani în contul unor persoane necunoscute!

9. Nu comunicaţi codul de reîncărcare al unor cartele telefonice unor persoane necunoscute care vă solicită acest lucru!

10. Nu permiteţi accesul în locuinţă a unor  persoane necunoscute care se recomandă ca fiind reprezentanţii unor societăţi comerciale şi  vă oferă, spre vânzare, bunuri la preţuri derizorii şi cadouri!

11. Nu permiteţi accesul în locuinţă a unor persoane care vă abordează pe stradă, folosind prenume comune de persoane, pentru a vă creea impresia că vă cunoaşte; mai mult, vă oferă informaţii cu privire la familia şi rudele dumneavoastră, stabilite în străinătate, care vă trimit colete pentru care trebuie să achitaţi o sumă de bani.

12. Evitaţi să păstraţi în locuinţă sume mari de bani sau bunuri de valoare;

13. Nu apelaţi la serviciile aşa ziselor ”ghicitoare” şi nu vă lăsaţi abordaţi de astfel de persoane;

14. Nu încredinţaţi banii sau alte bunuri ghicitoarelor, chiar dacă acestea pretind că vi le vor înapoia.

În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (numărul lor, vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite