Carduri electronice de sănătate refuzate din motive religioase în Ialomiţa. Reacţia BOR: „nu suntem împotriva cardurilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fel ca şi în celelalte judeţe din ţară şi în Ialomiţa persoanele asigurate au refuzat cardurile electronice, emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Tabloul este completat de stângăciile angajaţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate care au transmis carduri pe numele unor cetăţeni morţi.

BOR nu interzice cardurile electronice de sănătate

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de  Sănătate Ialomiţa au anunţat în luna septembrie a acestui an faptul că peste 200 de mii de asiguraţi din judeţ vor primi acasă cardurile de sănătate electronice.

Prima tranşă, care cuprinde peste 80 de mii de astfel de carduri, a fost demarată în perioada octombrie – noiembrie.

Tot acum au apărut şi primele sincope ale sistemului. Aşa se face că 7000 de ialomiţeni au refuzat, din diferite motive, să accepte cardurile.

„Au fost şi oameni care au refuzat să le primească. Este alegerea dînşilor însă trebuie să ştie faptul că îşi pierd calitatea de asigurat şi nu vor beneficia de tratamente medicale în baza legilor în vigoare dacă nu le acceptă!„ a precizat Mihai Geantă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ialomiţa.

Printre motivele invocate de ialomiţeni s-au numărat şi cele religioase. Unul dintre asiguraţi a ţinut să motiveze expres acest aspect, scriind pe plicul în care se afla cardul său: «Refuz să-l primesc din motive religioase».

Oficialii din cadrul Bisericii Ortodoxe Române nu sunt împotriva cardurilor electronice de sănătate. Mai multe publicaţii centrale îl citează pe purtătorul de cuvânt al BOR care precizează că „Nu suntem împotriva cardurilor de sănătate”.

La tot acest tablou se adaugă şi cele 500 de carduri pe care CJAS Ialomiţa le-a livrat pe numele persoanelor asigurate, trecute demult în lumea celor drepţi.

Explicaţia o oferă chiar reprezentanţii instituţiei: „A fost vorba de mici inadvertenţe în ceea ce priveşte bazele noastre de date şi cele ale medicilor de familie. Vom rezolva această situaţie fără niciun fel de probleme. Totul este sub control!„ a conchis Mihai Geantă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Pe aceeaşi temă:

Peste 4 milioane de carduri de sănătate au fost tipărite. Când şi cum se va face distribuţia documentelor

Până în prezent au fost tipărite peste 4 milioane de carduri de sănătate, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicul Cristian Buşoi. Acesta a precizat că, începând cu anul 2014, documentele vor ajunge strict la persoanele adulte, gratuit, prin intermediul Poştei Române.

Cardurile de sănătate vor fi distribuite prin poştă. „Poşta Română e cea mai proastă soluţie!”, susţin pacienţii

Distribuirea cardurilor de sănătate nu va intra în atribuţiile medicului de familie, ci va fi făcută prin intermediul primăriilor sau a poştei. Aşa a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o emisiune televizată, adăugând că luni va fi publicat un proiect de lege care să reglementeze problema cardului de sănătate care va fi distribuit începând din 2014.

VIDEO Cristian Buşoi: Cardul de sănătate se distribuie prin medicina primară, deci prin medicii de familie

Cardul de sănătate va fi distribuit cu ajutorul medicilor de familie. Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate a declarat că distribuirea va începe din luna septembrie, chiar dacă medicii de familie nu sunt de acord ca distribuirea cardului să se facă prin ei.

Ce informaţii vor conţine cardurile de sănătate şi când va începe distribuţia lor

Arădenii vor fi primii beneficiari ai cardurilor de sănătate. Mai precis, cele 200.000 de documente electronice, pe care vor fi înscrise grupa de sânge, RH-ul şi boala majoră de care suferă asiguratul, vor ajunge în Arad la sfârşitul acestei luni. Anunţul a fost făcut de Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a adăugat că se doreşte ca distribuţia cardurilor să se facă prin medicii de familie.


 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite