Emoţionanta poveste a celui mai bun tenismen veteran din România: Mihai Geantă trăieşte în Slobozia şi este angajat la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Geantă, preşedintele CJAS Ialomiţa, este cel mai bun tenismen veteran din România FOTO: Mădălin Sofronie
Mihai Geantă, preşedintele CJAS Ialomiţa, este cel mai bun tenismen veteran din România FOTO: Mădălin Sofronie

După orele de program, reprezentanţii instituţiilor publice duc o viaţă normală. O ştie cel mai bine economistul Mihai Geantă, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ialomiţa. În timpul liber acesta devine jucător de tenis. Pasiunea sa pentru sportul alb i-a adus anul acesta titlul de campion naţional pentru categoria de vârstă a tenismenilor peste 60 de ani.

Biroul şefului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ialomiţa este unul mai puţin formal. Pe masă sunt zeci de hârtii care aşteaptă să fie studiate şi semnate, în timp ce pereţii sunt tapetaţi cu diplomele pe care le-a obţinut la concursurile de tenis la care a participat.


A început cu tenisul de masă, de la vârsta de 13 ani, iar, apoi, şi-a dedicat tot timpul liber tenisului de câmp, fascinat fiind de performanţele lui Ilie Năstase.
    
„Am început cu tenisul de câmp, însă prin liceu eram fascinat de Ilie Năstase şi am zis să încerc şi tenisul de câmp. Mi-a plăcut mai mult şi aşa am devenit jucător de tenis de câmp” rememorează Mihai Geantă.

Pe podium de 25 de ani

Impresionanta colecţie de diplome din birou reprezintă rezultatele obţinute în ultimii 25 de ani la concursurile sportive la care a participat. Efortul a fost imens însă cea mai mare bucurie a fost aceea de a împărţi pasiunea pentru mişcare cu cea învingător.

„N-am vrut să renunţ la tenis pentru că îmi place sportul. De fapt, tocmai de aceea şi joc pentru că îmi place să fac mişcare. Aşa că îi îndemn pe toţi oamenii să facă mişcare” susţine Mihai Geantă.

Performanţe fără antrenor

În ultimii 5 ani, Mihai Geantă a participat la peste 80 de competiţii reuşind să ajungă pe prima poziţie a podiumului de 40 de ori. Toate acestea fără să aibă un antrenor personal, aşa cum au sportivii de performanţă.

„Eu nu am avut niciodată antrenor pentru că antrenamentele mi le fac singur. Sunt afiliat la Clubul Sportiv Tenis Con din Slobozia, iar aici vin în fiecare zi să mă pregătesc şi să-mi menţin condiţia fizică. Cam două ore după program mi le petrec pe terenul de tenis” susţine directorul CJAS Ialomiţa.

Campion la 60 de ani

Anul acesta Mihai Geantă a trecut la o nouă categorie de vârstă dedicată sportivilor. Astfel odată cu schimbarea prefixului a devenit tenisman la categoria 60 +. Iar odată cu această schimbare a devenit şi campion naţional pentru noua sa categorie de vârstă.

Astfel, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis, Mihai Genată este locul I la nivel naţional pentru această categorie vârstă, cu un număr de 220 de puncte obţinute în urma victoriilor de pe zgură, de anul acesta.
Aceleaşi statistici, realizate pe baza punctajului, arată  faptul că Mihai Geantă este tenismenul român clasat pe poziţia 124, la categoria 60 +.

„Este un rezultat care mă bucură foarte mult, atât ca sportiv, cât şi ca om ce are o pasiune. Sper să îmi menţin poziţia la nivel naţional şi să urc pe o treaptă superioară la nivel internaţional totul depinde acum de ceea ce voi face la viitoarele concursuri, care urmează să se desfăşoare” mai spune Mihai Geantă.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite