11 ani de închisoare cu executare pentru medicul din Ialomiţa care făcea trafic cu sângele donatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Slobozia a dat primele sentinţe în dosarul sângelui vândut ca la piaţă de medicul şef şi asistentele Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomiţa. Cristiana Stoian, fosta şefă a unităţii şi creierul reţelei infracţionale, a fost condamnată la 11 ani de închisoare cu executare.

Ancheta în acest dosar a început în 2014, când Cristiana Stoian, medicul şef al Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomiţa, împreună cu 8 dintre asistentele din subordine au fost acuzate de faptul că traficau sângele recoltat de la donatori.

Concret, cadrele medicale vindeau ca la piaţa sângele pentru preţuri cuprinse între 50 şi 150 de lei/flacon, diferenţa de preţuri făcând-o grupele sanguine. Procurorii Parchetuluui de pe lângă Judecătoria Slobozia, organul judiciar care instrumentat dosarul, precizează că vânzarea sângelui a fost ilegală, întrucât, potrivit legii, cei care aveau nevoie trebuiau să-l primească gratuit.

Cristiana Stoian, şef Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomiţa, a fost acuzată de 78 de fapte de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, fiind condamnată la 11 ani de închisoare cu executare.

Citiţi şi:

Şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomiţa a fost arestată preventiv. Ancheta procurorilor continuă

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite