Ce-a mai rămas din „Sărbătoarea secerişului“: „Târgul de Sf.Ilie de la Şerbăneşti are o vechime de peste 200 de ani, tinerii ar trebui să afle ce era aici“
0„Drumul pâinii“ ar fi trebuit să fie povestea pe care s-o caute şi s-o afle toţi la „Sărbătoarea secerişului“ de la Şerbăneşti. Vechiul bâlci de Sfântul Ilie este astăzi, din păcate, nimic mai mult decât mici, bere, manele, două tiribombe şi, într-o margine, un etnograf cu state vechi încăpăţânat să aducă, an de an, adevărata poveste a pâinii.
De Sfântul Ilie, de peste 200 de ani, spune etnograful Rada Ilie, la Şerbăneşti lumea se strânge din toată zona să petreacă la Sărbătoarea Secerişului.
„Cele mai vechi documente pe care le-am găsit eu despre acest bâlci au peste 200 de ani. Aici, de Sfântul Ilie, începea un târg mare, care ţinea o săptămână. Fiecare uliţă se umplea de meşteşugari, pentru că era perioada în care ţăranii din zonă aveau pe ce să se târguiască, tocmai terminaseră seceratul. O uliţă era a cojocarilor, alta a fierarilor, alta a olarilor, alta a cizmarilor, de unde toată lumea se aproviziona. Era al doilea mare târg după cel de Paşte şi înainte de cel de tomană, de la Sfântul Dumitru. Au avut un rol foarte important în viaţa comunităţii. Nu s-a pierdut niciodată, se mai ţinea bâlci, până să venim noi cu Sărbătoarea Secerişului. “, povesteşte etnograful Rada Ilie, omul care se încăpăţânează să le arate sătenilor şi oaspeţilor deopotrivă că sărbătoarea ar trebui să fie şi despre altceva şi că tinerii merită să afle de unde vin, ce-a fost aici, cum trăiau şi petreceau bunicii lor.
„S-au cunoscut la bâlciul de la Şerbăneşti, e nuntă-n toamnă!“
„Tot ce producea comunitatea satului, vindeau. Cârciumile aşezate pe margine, lăutarii cântau, era şi un prilej de petrecere. Şi mai era şi un bun prilej de a se cunoaşte tinerii. «Unde-ai cunoscut-o?», se întrebau. «La târgul de la Şerbăşeşti!», venea răspunsul. Şi se legau prietenii, urmau căsătorii. Se mai ţin în judeţ, de Drăgaică la Ipoteşti, se mai ţin pe Valea Oltului, dar tot aşa, cu prea puţin din filonul tradiţional. Sărbătoarea secerişului ar trebui să fie emblematică, pentru că era activitatea principală în toată Câmpia Boianului. Din păcate, foarte-foarte multe au rămas decât cu „Foaie verde“ şi cu „Hălăi şa!“. Interesul este să le amintim la tinerii ăştia care habar nu mai au de tradiţii că tradiţiile sunt ale noastre, ale românilor, alte popoare nu le mai au de mult.“, spune etnograful cu amărăciune.
„Am ajuns în cosmos şi voi n-aţi văzut ţest?!“
Discuţia o purtăm foarte aproape de intrarea în târgul de săptămână, care găzduieşte aşa-zisa Sărbătoare a secerişului, într-un cort mic pus la dispoziţie pentru expoziţia meşterilor populari ai Şcolii de Arte şi Meserii şi pentru expoziţia „Drumul pâinii“. Doamna Ilie, zeci de ani etnograf al Muzeului Judeţean Olt, astăzi pensionară, cu rădăcini la Şerbăneşti, priveşte cu amărăciune în jur.
S-a străduit să aducă în faţa privitorilor pâinea în toate formele sale, aşa cum, de sute de ani, şi-a avut rolul în viaţa comunităţii, „însoţind omul de la naştere până la moarte“. Este primul an, din cei şapte ai sărbătorii reînviate, în care ţestul nu are decât rol decorativ, pentru că pâinile au fost pregătite din vreme, la brutăria din sat. Într-o postavă curioşii pot vedea însă aluatul dospit, numai gata de arucat sub ţest.
„Eu de 15 ani merg la Bucureşti cu o expoziţie, în sectorul 2, unde se ţine o manifestare care durează mai multe zile. Am fost acolo an de an cu meşteri din Olt, pregătim pâinea, e totul ca odinioară. Şi bucureştenii sunt foarte curioşi, cea mai mare curiozitate este cum se foloseşte ţestul, cum se pregăteşte. Le mai şi spun: «Păi bine, domnule, am ajuns în cosmos şi dumneavoastră n-aţi văzut ţest?!»“, ne explică doamna Rada, obligată să vorbească din ce în ce mai tare.
Din boxe răsună asurzitor manelele, făcând discuţia aproape imposibil de purtat. În jur tarabe de tot felul, gemând de papuci de cauciuc şi fel de fel de alte mărfuri chinezeşti. Probabil ca odinioară, se aduce strict ce-şi permite omul să cumpere, doar că astăzi, mult mai rău decât pe vremuri, nu se mai uită la calitate.
De expoziţia doamnei Rada, ca şi de cealaltă, a meşterilor populari olari şi cioplitori în lemn, se apropie, când şi când, oaspeţi veniţi de la oraş. Îşi aruncă un ochi şi pleacă. La sărbătoare a venit şi tanti Olga Filip, de la Cezieni, cu geamantanul plin de comori – ii adevărate, de patrimoniu. Le-a-nşirat cu grijă pe pereţii cortului, aproape degeaba însă. O mogâldeaţă în strai popular, obosită, s-a aşezat să „păzească“ geamantanul bunicii, probabil. Muşcă „de-i râvneşti“ dintr-o bucată de pâine, semn că expoziţia doamnei Rada nu e doar impresionantă, ci şi gustoasă.
În aşteptarea distinşilor oaspeţi
Berea curge în valuri, vălătucii de fum cuprind târgul, comercianţii nu mai fac faţă comenzilor, s-a făcut coadă la mici. Oficialităţile din comună, înţolite - ca de sărbătoare, de - stau ca pe ace. N-au venit încă oapeţii de seamă, şefii de la judeţ.
Nu trece mult şi evenimentul se produce. Şefii Consiliului Judeţean Olt, parlamentarii, printre ei chiar preşedintele Camerei Deputaţilor, şi cei care râvnesc la un fotoliu în Parlament ajung, salută în stânga şi-n dreapta, simt că se topesc la soare, se mai adăpostesc, o parte, sub cort, dar cortu-i mic...
Primarul Şerbăneştiului, Titi Peligrad, urcă pe scenă şi deschide sărbătoarea. Prezintă invitaţii, chiar îi invită pe scenă, aceştia mulţumesc de invitaţie şi de votul la locale, îi asigură pe săteni de sprijin, nu de alta, dar vin alte alegeri în toamnă...
Primarul premiază cuplurile cu 50 de ani de căsnicie, premiază şi tinerii cu rezultate bune la învăţătură, iar cheful poate să meargă mai departe. Sunt invitate ansambluri folclorice din zonă, iar pe seară, târziu, sunt aşteptaţi artiştii de la Doina Oltului şi Constantin Măgureanu. „Se lasă greu“, anticipează sătenii.
Politicienii pleacă, mai au mult de umblat, mai e o sărbătoare, cu hălăi-şa, cum spunea etnograful, la Coloneşti, unde se joacă „în extrasezon“ căluşul.
Cam ăsta a fost interesul pentru sărbătoare. Meşterii populari au rămas descumpăniţi. Au spus două vorbe în faţa camerelor de filmat şi au rămas să privească valurile de petrecăreţi frunzărindu-se încoace şi încolo.
Se încarcă comentariile...
