Profesoara de franceză care a învăţat programare la 42 de ani, iar acum antrenează viitori informaticieni
0Conduce o şcoală gimnazială care se reinventează pentru a rezista scăderii naturale a numărului de elevi, pentru asta pariind pe informatică, domeniul prezentului, dar mai ales al viitorului. Cum a reuşit să atragă elevii la clubul de robotică, iar astăzi îi învaţă şi pe alţii cum să facă.
Profesoara Mihaela Pirnă are 25 de ani la catedră, iar în prezent conduce Şcoala Gimnazială „Ştefan Protopopescu“ din Slatina.
A predat în tot acest timp limba franceză, o disciplină care şi astăzi îi e dragă, doar că la ora ei copiii învaţă folosind o platformă informatică. A vrut să ştie şi mai mult şi a vrut să ţină pasul cu timpurile, aşa că în urmă cu trei ani, la 42 ani, s-a hotărât să facă şi informatica. În această toamnă, în şcoala pe care o conduce s-a înfiinţat şi primul club de robotică dintr-un gimnaziu slătinean, iar de aici lucrurile au mers de la sine.
La începutul acestei săptămâni şcoala a găzduit „Ora de programare“, elevi şi profesori din alte şcoli din judeţ fiind iniţiaţi în domeniu. Au aflat câte ceva despre cele mai simple limbaje de programare şi despre platformele care le găzduiesc şi care sunt accesibile gratuit, iar efectul a fost că ajunşi acasă, oaspeţii din alte şcoli au încercat la rândul lor şi au sunat atunci când s-au poticnit, să primească asistenţă.
„Dacă aţi fi văzut cât de încântaţi au fost copiii, dar cât de încântaţi au fost profesorii, care niciodată nu s-au gândit că ar putea să facă aşa ceva! Se bucurau la fel ca cei mici atunci când le ieşea ceva, e fantastic!“, a povestit profesoara, care de fiecare dată capătă o nuanţă specială în glas atunci când vorbeşte de pasiunea sa.
„Am vrut să plec acasă, a fost o chestie complicată, era chineză“
Începutul n-a fost însă uşor, a povestit prof. Mihaela Pirnă. Deşi predă şi astăzi cu pasiune limba franceză, în timp numărul elevilor a scăzut, a fost nevoită să predea şi în două, ba chiar şi în trei şcoli, pentru a completa catedra, aşa că s-a gâdit că trebuie să facă şi altceva. „Viitorul e al informaticii, m-am gândit, n-oi reuşi să învăţ eu programare pentru liceu, dar tot ce ţine de TIC pentru gimnaziu sunt în stare să fac. Acesta a fost gândul cu care am plecat la reconversie profesională. La prima oră, la facultate, am vrut să plec acasă, a fost o chestie complicată, era chineză, i-am spus profesorului că mă retrag, nu e de mine, n-o să pot să-nvăţ aşa ceva, iar eu mă consider un profesor bun şi mi-ar fi ruşine să merg în faţa copiilor şi să nu ştiu. Mi-a spus profesorul că oricum n-o să fac aşa ceva la şcoală, l-am întrebat atunci care este utilitatea lecţiei, în fine, am avut o discuţie mai aşa..., eu sunt o fire foarte directă. Am avut însă norocul să am profesori extraordinari la Piteşti. Domnul profesor Păuna vă puteţi închipui că a stat doar cu mine cinci ore, eu, student?! Am făcut o mulţime de probleme, mi-a explicat şi m-a luat de la zero, ca pe copilul mic“, a povestit profesoara, menţionându-l mai departe pe profesorul Doru Popescu-Anastasiu, cel care a iniţiat în Slatina şi în judeţul Olt primii copii în robotică, ajungând cu ei până la olimpiada internaţională, profesor la care s-a înscris pentru lucrarea de licenţă.
A învăţat mult, a mai spus prof. Pirnă, alături de fiul cel mare, pasionat de informatică, pe atunci proapăt licean, de caietele lui s-a folosit, dar şi de experienţa adolescentului atunci când problemelor de informatică nu le dădea de cap. Lucrurile s-au legat în timp, iar după absolvire a putut să iniţieze, în sfârşit, în şcoală cursuri atractive de informatică pentru elevii din gimnaziu, folosindu-se de orele opţionale. Aşa se face că mulţi dintre copiii de la „Ştefan Protopopescu“ fac astăzi Info-Ro-Mate, un opţional în care noţiunile de infromatică se îmbină cu cele de la limba română şi, bineînţeles, cu matematica, pe care informatica, în special programarea, se bazează mult. Curios este că, deşi la început se temeau de noua „disciplină“, acum şi învăţătorii vor să le-o predea elevilor din şcoala primară, dumirindu-se despre ce e vorba şi mai ales văzând reacţia celor mici.
Lecţii de predare „altfel“ învăţate pe Internet
Pentru a ajunge să predea, mai întâi franceza, într-o manieră „altfel“, deja conştientă că sistemul clasic nu-i mai atrage sub nicio formă pe elevi, prof. Pirnă a studiat foarte mult singură. „Eu am suplinit foarte mult lipsa schimburilor de experienţă, pe care nu mi le-am putut permite, cu studiul pe Internet, am folosit cuvinte cheie - „lecţii interactive“ „schimburi de experienţă“ - şi am citit tot ce-am găsit, şi-aşa am ajuns la tot felul de platforme care pot fi folosite, le-am testat, la început cu o clasă, apoi cu mai multe, şi-a funcţionat. Este necesar, în maxim 25 de ani job-urile pe care le vor avea copiii noştri vor avea în proporţie de 70% o componentă tehnologică“, a explicat profesoara, uimită de reacţia celor mici şi mai ales de evoluţia lor într-un timp foarte scurt.
„Am constatat că în primele ore la club (n.r. – de robotică) copiii ăştia nu ştiau ce vor să facă, nu ştiau să facă un plan, nu ştiau să lucreze în echipă, se certau, la sfârşit ieşea ceva care urma să vedem noi ce face, nu ştiau să repare. În momentul ăsta aşa de frumos îşi prezintă ideea, lucrul de la care au plecat, cum au făcut-o. Se vede efectiv lucrul în echipă, fiecare ştie ce trebuie să facă. Pentru că marea carenţă a sistemului nostru de învăţământ asta este, că pregăteşte individualităţi. Avem olimpici, dar aceşti elevi reprezintă procente mici, restul sunt copii de masă, care trebuie să-nveţe să lucreze în echipă, ei oriunde vor lucra trebuie să se integreze şi să facă în echipă ce ştiu ei cel mai bine“, este principiul pe care, spune Mihaela Pirnă, încearcă să construiască oferta şcolii în ansamblu, colegii fiindu-i, din fericire, alături.
La olimpiada de informatică, pe viitor
Clubul de informatică din şcoală are deocamdată 15 membri, pentru că nimeni nu s-a gândit că atât de repede se vor alătura şi alţi profesori care să-i sprijine pe copii să facă programare. Se întâlnesc în fiecare zi de miercuri şi preţ de trei ore lucrează într-adevăr în echipă. „Sunt atât de entuziaşti, dispar barierele, nu sunt doamna directoare, nu mai sunt nici profesoara lor, ne aşezăm împreună pe podea şi lucrăm. Şi ştiţi cât sunt de bucuroşi când se prind înaintea ta de idee?“, a povestit profesoara, care îşi aminteşte cu nostalgie că nimic n-ar fi fost posibil dacă nu ar fi câştigat confruntarea în cadrul „Olimpiadei Kaufland“ (elevii fiecărei şcoli înscrise în program au prezentat un plan de acţiuni, pe care să le desfăşoare în decursul unui an şi să încarce pe o platformă specială şi dovezi şi rezultate, la final fiind declarate şcolile câştigătoare) şi nu ar fi amenajat, cu acei bani câştigaţi de elevii întregii şcoli şi de profesorii lor, laboratorul de informatică.
După care s-au achiziţionat kit-urile pentru roboţii lego, iar acum au trecut la următorul nivel, cumpărând un kit care să-i ajute pe copii să se pregătească pentru olimpiada de robotică. „Pentru anul acesta e totuşi târziu, nu cred că reuşim, dar în anii următori...“, spune profesoara.
Pregătirea nu mai cade pe umerii unui singur cadru didactic însă. „Am reuşit să-i captivăm pe colegi, suntem şi câte patru profesori la cerc. A venit şi doamna de biologie, şi doamna de desen, care ne mai face şi desene, să personalizăm modelele, şi doamna informatician, care, cum au timp, vin acolo“, explică profesoara, menţionând că în şcoală toţi profesorii au adoptat tehnologia şi aşa comunică în timp real şi cu părinţii.
Profesoara şi-ar dori ca lucrurile să se schimbe şi mai mult în şcoala românească, iar copiilor să li se „livreze“ într-adevăr informaţiile de care au nevoie şi în forma care să le fie accesibilă şi să-i atragă.
Personal se declară împotriva puzderiei de concursuri de la ciclul primar, care, spune, nu şi-au dovedit nicidecum utilitatea. „Eu pun o întrebare, o să se supere multă lume pe mine: domnule, avem sute, mii de premii la învăţământul primar, cum, Doamne-iartă-mă, se-ntâmplă că la clasa a V-a nu ştiu ortogramele?“, mai spune profesoara, convinsă, în schimb, că adevărata cale este aceea de a-i ajuta pe copii să se cunoască şi să-şi depăşească limitele, chiar dacă sunt constrângeri legate de programă. E convinsă că cei mici au nevoie să ştie în lumea reală cum stau cu adevărat lucrurile, aşa că, deşi poate părea devreme, în şcoala gimnazială pe care o conduce sunt invitaţi constant profesionişti care vorbesc despre munca lor: oameni de afaceri, funcţionari, psihologi, poliţişti criminalişti, profesionişti din toate domeniile, pe care cei mici nu-i menajează niciodată, bombardându-i cu întrebări.
Se încarcă comentariile...
