FOTO Poliţiştii olteni, dotaţi cu maşini noi
0Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost dota, începând de miercuri – 13 mai, noi autoturisme de intervenţie. Astfel, nu mai puţin de 55 de autospeciale au îmbogăţit parcul auto al instituţie, parc ce avea mare nevoie de îmbunătăţiri. Noile maşini au fost achiziţionate prin planul de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne.
Proiectul de înlocuire a autoturismelor vechi ce compun parcul auto al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a demarat în luna noiembrie 2014, când instituţiei menţionate i-au fost repartizate de la centru un număr de trei autoturisme marca Dacia Duster.
Miercuri - 13 mai, IPJ Olt a mai primit încă 55 de autospeciale marca Dacia Logan Ambiance şi fiecare a costat 7.800 euro. În prezent, parcul autoal IPJ Olt este înzestrat cu 58 de autospeciale noi.
”Având în vedere că programul de achiziţii este destinat zonei de prevenire şi combatere a criminalităţii, noile autoturisme vor fi repartizate structurilor operative de la poliţiile municipale, orăşeneşti şi comunale care, de acum înainte, vor putea să-şi desfăşoare activitatea în condiţii mult mai bune”, a precizat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Mai puteţi citi:
Traficanţi de droguri din Izbiceni, ridicaţi cu “mascaţii”
FOTO Inconştienţă la volan: peste 400 de şoferi din Olt amendaţi în doar două zile

