O asistentă de la Spitalul Judeţean Slatina a ajuns pacientă la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asistentă medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina a ajuns, marţi dimineaţă, ca pacientă la locul de muncă după ce a fost victima unui accident rutier. Autor al incidentului a fost un şofer al firmei locale de transport în comun din municipiu, care nu a fost atent în trafic şi a lovit-o pe femeie chiar pe trecerea de pietoni. Bărbatul este acuzat acum de vătămare corporală din culpă.

Accidentul rutier a avut loc la primele ore ale zilei. Ionica Iulica G., de 33 de ani, asistentă medicală la secţia Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina, tocmai îşi terminase tura de noapte şi se apropia de casă când, la un moment dat, respectiv pe trecerea de pietoni de pe strada Libertăţii, a fost surprinsă de un autobuz al firmei locale de transport în comun Loctrans SA.

Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, accidentul a avut loc pe fondul neatenţiei în conducere a şoferului de pe autobuzul Loctrans, lucru greu de înţeles cu cât acesta ştia că se află în preajma unei treceri de pietoni legal semnalizată.

“Azi, 21 ianuarie, ora 6.58, Constantin Ţ., în vârstă de  57  ani, din municipiul  Slatina, în timp ce conducea un autobuz pe strada Libertăţii din municipiul Slatina din direcţia strada Crişan către B-dul A.I. Cuza, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat o femeie de de 33 ani, din aceeaşi localitate, care se angajase în traversarea străzii în mod regulamentar, pe trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător”, a afirmat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Oficialul menţionat a precizat că, în urma accidentului, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din localitate de unde, ulterior, a fost transferată la un spital din Bucureşti.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative, şi, totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
 

Mai puteţi citi:

FOTO Spitalul Judeţean din Slatina îşi schimbă înfăţişarea prin extinderea secţiei Urgenţe

Spitalul Judeţean Slatina se modernizează, dar nu scapă de imaginea scandalurilor de malpraxis

O nouă acuzaţie de malpraxis la Spitalul Judeţean din Slatina: copil de patru ani rămas paralizat de o mână

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite