Oameni cu bani sau afaceri în agricultură vor în continuare postul prost plătit de primar. Cel mai înstărit este, oficial, candidatul UNPR de la Caracal, Ion Dinoiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţia de primar, deşi prost plătită, se plâng cei care o ocupă în prezent, este vânată deopotrivă de oameni cu bani şi alţii care, probabil, visează să-i facă. Unii lucrează astăzi pe salarii incomparabil mai mari decât cele din administraţie, alţii declară oficial venituri comparabile.

Niciun candidat n-ar declara, vreodată, că-l mână în cursă altceva decât dorinţa de a aduce binele comunităţii, chiar dacă, rezultă din documentele oficiale care atestă averea lor, acest bine ar însemna să renunţe la venituri considerabil mai mari astăzi, pentru salariul de la stat.

Ion Dinoiu, 65 de ani, în prezent directorul IMCDMR (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive) Măgurele, este, oficial, cel mai înstărit candidat înscris în competiţia electorală din iunie, din judeţul Olt. Vrea postul de primar al Caracalului, candidând din partea UNPR.
Numai din salariu a câştigat anul trecut, conform declaraţiei acordată Adevărul,  peste 125.000 lei, soţia sa deţinând, la rândul său, poziţia de director general al fabricii de confecţii Romaniţa Caracal (firma familiei soţiei), poziţie din care, spre exemplu în 2010 (conform declaraţiei din 2011 a lui Ion Dinoiu, pe atunci consilier judeţean din partea PDL), a încasat peste 300.000 lei.

Au împreună două case, dintre care una de 2.873 m.p. (cealaltă de 376,8 m.p.), dobândite prin cumpărare în 2005, respectiv 2008. Cei doi deţin de asemenea două terenuri în intravilanul localităţii Caracal, de aproape 4.000 m.p..
Dinoiu, care a deţinut timp de 16 ani (până în 2008) conducerea societăţii de vagoane Romvag Caracal, un post de asemenea foarte bine plătit, a mai candidat în 2012 pentru funcţia de primar al Caracalului, din partea PP-DD, fără succes. „Cred că lucrurile s-au schimbat, acum va fi cu siguranţă altceva. Caracalenii au încercat, iar astăzi în continuare sunt 17 kilometri de străzi fără racord la apă, 23 kilometri de străzi fără canalizare, oraşul arată cum arată...“, spune Dinoiu, care joi îşi va lansa oficial candidatura.

Deputatul Emil Moţ, daruri de zeci mii de lei de la mamă

Pretendenţii funcţiei de primar la Slatina, deşi toţi tineri, nu par să se întreacă în modestie. Cel mai confortabil stă deputatul PSD Emil Constantin Stelian Moţ, care are trei terenuri, în Slatina (2061 m.p.), Piatra-Olt (3847 m.p.) şi Curtişoara (25.000 m.p. – teren forestier), două case, în Piatra-Olt (77,96 m.p.) şi Slatina (158 m.p.), toate dobândite prin contract de vânzare-cumpărare, fiind unic proprietar, iar la Reiffeisen Bank deţine un fond de investiţii de 285.645 lei. De la Camera Deputaţilor a câştigat 58.908 lei, iar mama, judecătoarea Sofia Moţ, i-a dăruit 50.000 lei, conform declaraţiei de avere care este disponibilă pe site-ul Camerei Deputaţilor.

image

Deputatul Emil Moţ îşi depăşeşte contracandidaţii la venituri declarate FOTO Alina Mitran

Principalul său contracandidat, Marius Bălaşa, PNL, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în prezent profesor la Liceul cu Program Sportiv Slatina, a menţionat în declaraţia de avere dată în 2015 un teren intravilan de 692 m.p. în zona Strehareţi din Slatina, o casă de 102 m.p. în proprietatea Oanei Maria Gabriela Bălaşa  (fiica), trei maşini (o Dacia 1310 din 1996 şi Ford Mondeo şi Opel Corsa din 2005). Nu are depozite bancare, a menţionat, în schimb, un credit de „450 mil.“ (conform declaraţiei) contractat în 2014 şi scadent în 2019.

Din salariu a câştigat 33. 481 lei de la Ministerul Educaţiei şi 10.637 ca profesor la Colegiul Tehnic Feroviar  Mihai I. Mult mai bine a câştigat soţia sa, care de la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială a încasat 36.300 lei, iar dintr-un proiect derulat la Inpectoratul Şcolar Judeţean – 25.049 lei. 

cristian bircea

Marius Bălaşa a declarat o casă pe numele fiicei şi trei maşini mai vechi de 10 ani FOTO Alina Mitran

Cristian Bircea, candidatul ALDE, actual viceprimar, nu are terenuri şi stă într-un apartament de 75,92 m.p., pe care l-a cumpărat în 1997, în rate. Are o Skoda Octavia din 2008, a vândut în anul 2014 un teren intravilan deţinut în Enoşeşti, oraşul Piatra-Olt (pentru 10.000 lei) şi a mai acordat, tot în 2014, un împrumut în nume personal de 68.717 lei. Conform declaraţiei de avere din 2015, nu are datorii, iar din salariu a câştigat, în 2014, 37.824 lei, în timp ce soţia sa a încasat de la DSP şi APIA aproape 36.000 lei.

Moşier de viţă nouă la Nicolae Titulescu

Dacă la oraş se investeşte în case, terenuri şi valori, cei de la sat tind să devină noii moşieri. Ce nu se poartă la sat, în schimb, este actualizarea declaraţiilor de avere pe site-urile primăriilor.
Unul dintre primarii-moşieri este Gheorghe Florin Tiutiu, care în timpul acestui mandat a cumpărat aproximativ 1.000 hectare teren agricol de la un proprietar străin. Declaraţia sa de avere nu este însă disponibilă, pentru că site-ul primăriei ar fi suportat de curând modificări. „Este în dosarul pe care-l depun, nu e niciun secret“, ne spune telefonic primarul, anunţând că nu mai poate da alte detalii, pentru că tocmai ce l-am surprins în mijlocul şedinţei foto, probabil pentru portofoliul de candidat.

Modelul fermierului pare, de altfel, să fi prins în judeţ, la Rusăneşti, Tufeni, Băbiciu sau Valea Mare, acestea fiind doar câteva exemple, primarii investind de asemenea în zeci de hectare, personal sau prin intermediul rudelor.

ion aliman

Primarul comunei Deveselu a declarat case şi terenuri cumpărate şi moştenite FOTO Alina Mitran

Nici primarul comunei Deveselu nu este sărac, veniturile sale din salariu fiind considerabile în vremea în care cutreiera mările şi oceanele. Are trei case de locuit, la Deveselu, Caracal şi Craiova, un apartament şi un spaţiu comercial de producţie, tot în Caracal. În declaraţia de avere depusă anul trecut se mai regăsesc opt terenuri - cinci în intravilan, trei agricole - în Deveselu, Caracal şi Craiova, moştenite şi cumpărate.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite