Locul în care cititul e la mare preţ.  „Părinţii noştri veneau cu cărţi acasă, îi vedeai citind, ştiai ce e aia bibliotecă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atmosferă tipică de vacanţă, copii citind din plăcere, alţii sărind coarda, jucând go, dacidava sau ţintar, micuţi colorând sau împletind brăţări, adolescenţi cântând la chitară..., aceasta este, timp de două luni pe an, atmosfera în Parcul „Constantin Poroineanu“ din Caracal.

În fiecare an, pe 1 iulie se deschide, în Parcul „Constantin Poroineanu“ din Caracal,  „Biblioteca de vacanţă“, o acţiune a Bibliotecii Municipale „Virgil Carianopol“ aşteptată de puşti, dar şi de părinţii şi bunicii lor, un an întreg. Cele două rafturi cu volume pentru cei mari şi cei mici se golesc pe dată, locurile la mesele unde se joacă go se ocupă şi ele, cei mici colorează, citesc, împletesc, se sare coarda, se cântă, se pictează, se stă comod în hamac (sunt doar cinci, motiv pentru care le ocupă numai copiii care citesc), lista de lectură primită la şcoală fiind o prioritate. Sunt patru ani de când se întâmplă toate astea la Caracal, iar de lumea de aici li se face dor, peste an, şi copiilor care trăiesc alături de părinţii lor în Franţa, Germania, Italia, Belgia sau pe te miri mai unde, iar vara îşi vizitează bunicii.

Imagine indisponibilă

„E al patrulea an în care facem Biblioteca de vacanţă, în lunile iulie şi august, în Parcul „Poroineanu“, la intrare dinspre teatrul de vară. Nu se înscrie nimeni, cine vrea, vine pur şi simplu. Avem jocuri interactive, jocuri de go, acţiuni sportive, pe săptămână mai vin şi cei de la Centrul Cultural, de la Clubul Elevilor...“, a declarat Anca Stănculescu, unul dintre bibliotecarii care se implică, entuziasmaţi, de ani de zile în această acţiune.

Este locul unde jocul de go se bucură de un interes deosebit, şi începătorii, dar şi cei care deja participă la concursuri, asaltându-l pe voluntarul responsabil de toată frumoasa nebunie.

Imagine indisponibilă

„Avem un voluntar care este de trei ani şi mai bine implicat (inginerul Dan Groza – n.r.), cercul este permanent în cadrul bibliotecii noastre, se desfăşoară pe tot parcursul anului, de două ori pe săptămână vin copiii, au participat şi la mai multe concursuri în ţară, vin şi din ţară la noi. E un inginer care a revenit în Caracal“, a explicat Anca Stănculescu.

„Nu-i neapărat un loc de joacă. E un loc în care îi atragi la lectură“

În parc, în programul de trei ore zilnic, între 10,00 – 13,00 (adesea programul se prelungeşte), vin copii de toate vârstele, însoţiţi de părinţi sau de bunici. Dacă pe copii bibliotecarii i-au atras destul de uşor spre lectură, a fost ceva muncă de lămurire cu bunicii, care preferau să schimbe o vorbă între ei.

Imagine indisponibilă

„Le ofereai o carte şi – a, nu vedem, n-avem ochelari! - găseau o scuză. Şi am mai făcut şi tertipuri din astea – dar, ştiţi, aici e bibliotecă de vacanţă, se aglomerează locul. Şi atunci îi scoţi în afara incintei dacă nu citesc. „Dacă vreţi să luaţi o carte, un ziar, rămâneţi!“, le spuneam. 

Imagine indisponibilă

Şi s-au obişnuit, astăzi ne solicită ziare, reviste, cărţi“, a povestit bibliotecara, vorbind şi despre ce ar putea sta la baza interesului scăzut al anumitor copii pentru lectură: „Noi vedeam acasă cărţi în bibliotecă, vedeam părinţii cu o carte în mână. Părinţii veneau cu cărţi acasă, îi vedeai citind, ştiai ce e aia bibliotecă, acum aţi mai văzut biblioteci prin case?! Acum îţi dau două trei cuburi şi pui o vază, o fructieră... Dacă copilul nu vede părintele în casă citind... E drept că sunt atraşi acum şi de alte lucruri“, oferă omul de bibliotecă o posibilă explicaţie.

Jocurile Montessori, în dotarea Bibliotecii de vacanţă

Deşi în judeţul Olt nu există nicio instituţie de învăţământ în care elevii sau copiii de grădiniţă să fie pregătiţi după metodele Montessori, la Biblioteca de vacanţă, în ofertă, se regăsesc pentru cei mai mici jocuri specifice acestei metode de educaţie. Copiii sunt astfel atraşi să descopere singuri lucrurile interesante din jurul lor. În tot acest tărâm al jocurilor, bibliotecarii nu uită că scopul principal este lectura şi-i aduc pe copiii mari şi mici, constant, la carte. Celor foarte mici li se citesc poveşti şi sunt încurajaţi să istorisească şi ei cele văzute şi auzite, în timp ce copiii mai mari au, în fiecare săptămână, fel de fel dep rovocări. Se organizează concursuri de lectură, iar vinerea se premiază cititorul care răspunde cel mai bine la întrebările din testul-grilă pe tema „Legendele Olimpului“, de exemplu.

Imagine indisponibilă

Tot vinerea se fac întreceri sportive, după ce în cursul săptămânii copiii se antrenează, de partea sportivă şi de jocurile de strategie ocupându-se acelaşi neobosit voluntar Dan Groza, a explicat Vera Grigorescu, de asemenea bibliotecar în cadrul instituţiei.

Pentru cei care încă nu au trecut pragul Bibliotecii de vacanţă din Caracal trebuie spus că aceasta rămâne deschisă până la începutul toamnei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite