ITM Olt a demarat controalele anti-caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a demarat, de luni – 4 august, seria controalelor anti-caniculă. Legislaţia în vigoare prevede pentru angajatori anumite măsuri obligatorii de protecţie a angajaţilor în zilele cu temperaturi caniculare, printre acestea numărându-se acordarea către angajaţi de apă minerală, reducerea programului de lucru în intervalul orar canicular ş.a. Patronii ce nu vor respecta aceste mpsuri riscă amenzi drastice.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Olt au demarat în judeţ controale pentru verificarea respectării condiţiilor de muncă pe timp de caniculă. Mai exact, se va verifica modul în care firmele respectă OUG nr. 99/2000 privind măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Potrivit prevederilor actului normativ anterior menţioant, dacă temperaturile depăşesc 37 de grade Celsius timp de două zile consecutiv sau indicele de disconfort termic depăşeşte 80 de unităţi, atunci patronii sunt obligaţi să aplice o serie de măsuri. Printre acestea se numără cea referitor la faptul că angajatorii trebuie să dispună muncitorilor reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice şi să alterneze programul de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite. De asemenea, agenţii economici trebuie să reduca normele şi programul de muncă, să asigure o ventilaţie corespunzătoare a spaţiilor în care îşi desfăşoară activităţile muncitorii, să eşaloneze perioadele de lucru şi să asigure pentru fiecare persoană pe schimb între 2-4 litri de apă minerală.

În cazul constatării nerespectării OUG 99/2000, inspectorii ITM Olt vor lua măsuri care vor merge până la aplicarea de sancţiuni contravenţionale. În agricultură, pe şantierele de construcţii, în halele industriale care nu au posibilitatea asigurării unor condiţii de microclimat corespunzător, activitatea se va desfăşura dimineaţa şi seara. Angajatorii mai sunt obligaţi şi să asigure echipamentul individual de protecţie, dar chiar şi duşuri.

“Am început de astăzi (luni – 4 august, n.r.) această campanie, să-i spunem, de informare şi avertizare a agenţilor economici asupra obligaţiilor ce le revin pe timp de caniculă privitor la angajaţii pe care îi au. Mai exact, este vorba despre anumite măsuri anticaniculă pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere în fiecare vară atunci când sunt temperaturi extreme”, a declarat Ginel Petre, inspector şef adjunct al ITM Olt.

Nerespectarea prevederilor actului normativ menţionat se pedepseşte cu amendă de la 1.500 lei, la 2.500 lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite