FOTO  Guvernul a alocat bani pentru finalizarea digului de la Morunglav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătenii din comuna Morunglav, judeţul Olt, se pare că vor scăpa, în sfârşit, de ameninţarea surpărilor de pământ de la marginea localităţii. Astfel, în şedinţa din 13 mai, Guvernul a aprobat alocarea de bani pentru refacerea digului menţionat, cel care ar fi trebuit terminat în urmă cu câţiva ani. Autorităţile judeţene şi locale aşteaptă acum publicarea HG în Monitorul Oficial pentru a demara procedurile de continuare a lucrării la dig.

Vestea bună pentru locuitorii comunei Morunglav vine tardiv, după ce ploile din ultimele două luni au agravat problema digului neterminat de aici. Mai exact, Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi – 13 mai, alocarea a 30 miliarde lei vechi pentru continuarea lucrărilor la digul de la marginea comunei pe unde curge râul Olteţ. Din cauza nefinalizării la timp a lucrărilor la digul cu pricina, din malul de pământ aflat în zona unde trebuia să se afle digul cad mereu bucăţi întregi de pământ, fapt ce reprezintă o ameninţare continuă pentru proprietarii de case din imediata apropiere.

Ameninţarea a ieşit din nou la iveală luna trecută şi, mai nou, în ultimele 48 de ore, după ce ploile căzute încontinuu au făcut să se prăbuşească alte bucăţi de pământ de la marginea comunei din zona unde trebuia să se afle digul.

“Deocamdată am primit vestea pe care o aşteptam, adică faptul că s-au aprobat bani pentru digul din această localitate Morunglav. Aşteptăm şi noi ca această hotărâre să fie publicată în Monitorul Oficial ca să putem demara toate procedurile impuse de o asemenea situaţie şi să terminăm odată pentru totdeauna această problemă”, a declarat prefectul Silviu Neacşu.

Reamintim că oamenii din localitate trăiesc un coşmar din anul 2005, când au avut loc inundaţii extreme de puternice ce au făcut ca pârâul Olteţ ce străbate comuna să-şi schimbe cursul iniţial şi să se apropie la aproximativ 40 de metri de gospodării. În decembrie 2007 au demarat lucrările de deviere a cursului apei Olteţului, dar şi de consolidare a malurilor, totul bazându-se pe un buget consistent dat de Guvern de 30 miliarde lei vechi. Din păcate, lucrările s-au oprit după numai două luni pentru că Executivul a oprit banii alocaţi iniţial în acest sens, astfel că 200 de metri din digul iniţial au rămas neexecutaţi tocmai în zona cea mai afectată a localităţii de pe malul Olteţului. Ulterior, elementele componente ale digului au fost luate de ape, astfel că, în prezent, situaţia de agravează de la o ploaie, la alta.
 

Mai puteţi citi:

FOTO  Autorităţile de la Olt, din cod portocaliu în cod portocaliu

Judeţul Olt, din nou sub cod portocaliu de ploi şi inundaţii

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite