Femeia care laudă drapelul românesc în toată lumea. Fascinanta poveste de viaţă a celei supranumite „Doamna tricolor“

Veronica Eşanu este un meşter popular din judeţul Argeş ale cărui costume populare tradiţionale sunt apreciate în ţară şi în străinătate. Este cunoscută în zonă ca „doamna tricolor“, pentru acţiunile ei de promovare a drapelului românesc, dar şi ca ghidul turistic care i-a plimbat pe mulţi români în fosta Cehoslovacie, în Rusia şi în Turcia înainte şi puţin după 1989.

Veronica Eşanu răspunde cu plăcere invitaţiilor la târguri din toată ţara, chiar dacă o face mai mult din plăcerea de a călători, şi mai puţin din raţiuni financiare, pentru că „lumea nu cumpără peste tot costume de Muscel, cumpără steguleţe, eşarfe tricolore, altceva“. Cucereşte cu tehnica specială de cusut „cu ac persan“, deşi mai simplă, spune, decât tradiţionala „muscă“, dar cu un rezultat spectaculos.

CUM A DEVENIT „DOAMNA TRICOLOR

„În 2001 eu deja ştiam să cos la maşină, să fac multe, iar la prefectura Argeş m-am întâlnit cu mai mulţi şefi care mi-au cerut să fac un perete de 20 de metri pătraţi cu falduri tricolore. În noaptea aia am aflat că Guvernul dăduse o hotărâre , 1157/2001, şi a trebuit s-o promovez. Aşa am plecat în toată ţara“, povesteşte Veronica Eşanu cum şi-a căpătat renumele de „doamna tricolor“. 

Steguleţele vândute ani la rând îi aduc şi astăzi profit

A învăţat să coasă, ca oricare fată de la ţară, în casă, de la mamă şi de la bunică. A ajuns la liceu în Piteşti, unde a locuit la o femeie care confecţiona veste de Muscel. Pentru că avea comenzi multe, avea şi alte femei care o ajutau.  „Ea dădea 200 de lei, îi dădea la femeie mărgele şi catifea şi femeia aducea vesta făcută, dar necăptuşită. Şi i-am spus că vreau să fac şi eu. «Du-te, mă, mucioaso, de-aci, ştii tu să coşi?», mi-a zis. Şi eu am rugat-o să-mi dea să-ncerc. Imediat am făcut. Dar ca să iasă modelul frumos, trebuie să strângi aţa. Prima dată am lăsat cusăturile mai largi şi mi-a dat cu rigla peste mâini de m-a durut sufletul, dar a doua oară am strâns, că mi-era frică, mă durea la unghii. Făceam câte două-trei vesturi pe săptămână, eram tânără, aveam ochii buni, stăteam cu cartea pe picioare şi dădeam-dădeam-dădeam, ca să iau şi eu bani. Mi-amintesc că primul meu palton, un palton roşu cu cordon aşa l-am cumpărat“, a povestit meşterul.

Primul costum cusut îl poartă peste tot, la târguri, pentru a le arăta clienţilor cusăturile

Deşi a făcut şcoala tehnică de chimie şi a lucrat aproape 14 ani ca laborant-chimist, Veronica Eşanu şi-a găsit menirea de-abia după ce a făcut o şcoală de ghizi, de doi ani şi jumătate, şi a început să-i plimbe pe românii cu bani în afara ţării.

„AM ÎNVĂŢAT TURCA ÎN TREI SĂPTĂMÂNI“

A ajuns, astfel, să iasă şi din ţară, ca ghid turistic, însoţind grupurile de turişti, la început doar de două ori pe an, apoi chiar mai des. „Am făcut Revelioane la Praga, la Karlovy Vary, la Moscova, la Leningrad... Avea voie să meargă în astfel de excursii doar cine avea bani să se înscrie, dar erau destui care mergeau. Vreau să vă spun că am avut o ţărancă de la mine de la ţară, care avea bani, era bişniţăreasă de miez de nucă – ducea miez de nucă la Timişoara. Şi mi-a spus într-o zi: «Doamna Veronica, uite, pe unde te plimbi dumneata – şi mi-a arătat un sac de bani – vreau să merg şi eu». Am dus-o la Leningrad şi a prins nopţile albe şi n-a vrut să se culce, a zis «nici de-a dracu’ nu mă culc»“, a povestit Veronica Eşanu.

Dorinţa românilor de a ieşi din ţară n-a mai cunoscut stavile după 1990. „Din 1990 până în 1998 am făcut atât de multe excursii... cred că din 360 de zile nu stăteam acasă 10 nopţi. Numai pe autocar am fost anii aceia, mi se făcuse spatele armonică. Am învăţat turca în trei săptămâni, pentru că mă întreba turcul ce am în autocar. Aveam de toate: porţelan, rulmenţi vechi, ţigări, haine vechi şi de aceea a trebuit să învăţ limba foarte repede. Ei mă întrebau: „Biliyorum turkie?“, iar eu spuneam „Ioc, ioc!“, dar eu înţelegeam tot. la vamă trebuia să plătim nişte dolari, şi plăteam cam 100 de dolari de persoană şi eram 20 şi ceva de persoane“, a povestit meşterul popular.

Au fost anii în care micii întreprinzători puteau face bişniţă cu orice, de la porţelan la miez de nucă, de la rulmenţi, la haine vechi. „Se căuta porţelan, în special cel de la Curtea de Argeş, aurit“, a povestit creatoarea de costume populare. Veronica Eşanu spune însă că de fiecare dată îşi făcea în primul rând treaba de ghid. 

MĂRGELE DE LA MOSCOVA, CATIFEA TOT DIN STRĂINĂTATE

După ce a renunţat la meseria de ghid turistic, Veronica Eşanu s-a reîntors la cealaltă mare pasiune a sa: cusutul. Şi astăzi Veronica Eşanu continuă să facă steguleţe, eşarfe tricolore, cocarde etc. 

De 1 Decembrie

Comenzile mari le preia însă în mediul online, iar steagurile produse de ea au ajuns în toate colţurile lumii. Ar vrea să lase cuiva şi moştenirea mamei şi a bunicii sale, aşa că prin atelierul Veronicăi Eşanu au trecut 24 de copile din sat.

„Din 24, numai două fetiţe au învăţat. Nu vor să lucreze“, se plânge meşterul popular care ar vrea ca într-o zi să predea acel prim ac „persan“, făcut dintr-un ac metalic de uz veterinar, cu foarte mulţi ani în urmă, şi toate trucurile învăţate de-a lungul timpului. Le predă copilelor mult mai mult: împreună merg la biserică, le povesteşte din bogata experienţă de viaţă şi încearcă să le explice cât de importante sunt, înainte de toate, educaţia şi buna creştere.

Până la momentul la care va preda mai departe frâiele micii afaceri începute încă din zorii democraţiei, comenzile continuă să vină, iar clienţii constată cu bucurie că Veronica Eşanu chiar foloseşte materiale de calitate: „mărgelele sunt din sticlă, sunt din Rusia. Aici sunt iile înainte de livrare. Totdeauna le spăl înainte, cum să le dau nespălate femeilor?!“, subliniază meşterul popular. 

La „Oltenii şi... restu’ lumii“, târgul de la Slatina