VIDEO  Elevii de 10 din judeţul Olt şi-au primit premiile băneşti de la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de nota 10 la Capacitate şi Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014 OLT  (FOTO: Mugurel Manea)
Elevii de nota 10 la Capacitate şi Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014 OLT  (FOTO: Mugurel Manea)

Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a organizat, marţi – 15 iulie, o festivitate la sediul instituţiei din Slatina pentru a acorda premiile băneşti promise de Executiv elevilor care, la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, au reuşit să obţină media 10. În judeţul Olt au fost invitaţi să participe la festivitate 19 elevi de la ambele cicluri şcolare ce au reuşit să treacă cu nota 10 prin toate probele examenelor menţionate.

Elevii din judeţul Olt care au trecut cu media 10 examenele de la Capacitate şi Bacalaureat, respectiv 19 absolvenţi în total (13 la Capacitate şi 6 la Bacalaureat) au intrat, marţi – 15 iulie, în posesia recompenselor băneşti promise de Guvern săptămâna trecută. Festivitatea de premiere a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt din Slatina şi a adunat laolaltă, în afară de absolvenţii cei mai silitori din clasa a VIII-a şi a XII-a din judeţ, şi părinţi ai acestora, profesori îndrumători sau chiar directori ai unităţilor de învăţământ unde aceştia s-au pregătit. Simultan cu acordarea sumelor promise de autorităţile centrale, reprezentanţii IŞJ Olt au înmânat elevilor şi diplome de excelenţă pentru eforturile lor.

Întreaga festivitate s-a desfăşurat simultan în toată ţara, totul având loc “live” în sistem video-conferinţă de la ora 09.45, prilej cu care reprezentanţii Guvernului – respectiv ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, secondat de Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare -, au ţinut să îi felicite şi ei pe elevii din ţară participanţi la festivitate, aproximativ 300 la număr. Dealtfel, judeţul Olt a fost menţionat de către ministrul Costoiu printre judeţele cu cele mai bune rezultate la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat, unde Oltul are şase absolvenţi cu medii de 10 pe linie. Menţionarea Oltului a fost primită cu ropote de aplauze în sala de la IŞJ Olt unde a avut loc premierea elevilor.

“Judeţul Olt este printre campioni în această vară deoarece suntem judeţul cu cea mai înaltă performanţă la admiterea în învăţământul liceal prin cei nouă absolvenţi de gimnaziu care au obţinut media 10 – adică au avut media 10 la gimnaziu, dar şi la examenul de Evaluare Naţională. În plus, în afară de aceştia mai sunt încă patru elevi ceu au terminat probele examenului de Capacitate cu media 10. Suntem aici să vă aducem tuturor laude şi mulţumiri pentru efortul vostru şi pentru performanţă voastră. Aţi ajuns la finalul unui drum, dar şi la începutul unui drum: fiecare dintre voi, cu ajutorul acestor rezultate foarte bune, vă croiţi de-acum un alt drum în viaţă. Poate că, dacă nu aţi fi avut media generală 10 la Evaluare Naţională sau la Bacalaureat, altul ar fi fost drumul vostru în viaţă. Pentru unii dintre voi, această performanţă a însemnat, poate, admiterea la o şcoală superioară din străinătate, iar, pentru cei care au terminat gimnaziul, această performanţă v-a dus la liceul unde v-aţi dorit să ajungeţi. Aţi muncit foarte mult pentru aceste rezultate şi este momentul să fiţi un exemplu pentru colegii voştri de generaţie ca să-şi dorească fiecare dintre ei să ajungă la performanţă voastră”, a declarat Felicia Man, inspector şcolar general al IŞJ Olt.

Cine sunt elevii-performeri ai Oltului

În ce-i priveşte pe absolvenţii de gimnaziu şi liceu recompensaţi marţi, aceştia şi-au găsit cu greu cuvintele, după festivitatea de premiere, dar şi în timpul acesteia, pentru a vorbi despre cum au ajuns la performanţa din prezent, dar şi ce planuri de viitor au. Astfel, dacă unii dintre foştii liceeni au spus că vor studia în continuare în ţară, alţii se pregătesc deja de plecare peste hotare după ce au fost acceptaţi la universităţi de prestigiu din afară.

“Reuşita mea la BAC a însemnat foarte multă muncă constantă pe parcursul celor patru ani de liceu şi cred că aceasta este şi <<reţeta>> să ajungi la asemenea rezultate. Mi-am dorit să am rezultate foarte bune şi să reuşesc ca să studiez peste hotare datorită oportunităţile oferite. Deocamdată nu ştiu ce voi face după terminarea facultăţii, nu ştiu dacă mă voi întoarce în ţară, totul va depinde de ce se va întâmpla până atunci”, a spus Olivia Maria Torcea de la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Caracal, care, din toamnă, va studia la Facultate de Geografie şi Ştiinţe Politice de la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, absolvenţii de bacalaureat au primit un cec cu câte 3.000 de lei, iar cei de gimnaziu - câte 2.000 de lei.

Elevii de 10 de la Evaluare Naţională sunt:
--- Bocai Elena (Şcoala gimnazială “Virgil Mazilescu” Corabia);
--- Chiroiu Jitianu Doina (Şcoala gimnazială “Nicolae Titulescu” Caracal);
--- Diaconu Maria Loredana (Şcoala gimnazială “Gheorghe Magheru” Caracal);
--- Ficiu Bogdan (Şcoala gimnazială “Virgil Mazilescu” Corabia);
--- Ionescu George Valentin (Şcoala gimnazială “Nicolae Titulescu” Caracal);
--- Marcu Maria Gabriela (Şcoala gimnazială comuna Giuvărăşti);
--- Neacşu Adela Daria (Şcoala gimnazială “Virgil Mazilescu” Corabia);
--- Orzaţă Miruna Narcisa (Şcoala gimnazială comuna Scărişoara);
--- Popescu Eduard Cristian (Şcoala gimnazială “Vlaicu Vodă” Slatina);
--- Silinescu Maria Iulia (Şcoala gimnazială “Vlaicu Vodă” Slatina);
--- Manolache Maria Alexandra (Şcoala gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina);
--- Strungaru Andreea Diana (Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina);
--- Popa Tudor Virgil (Şcoala gimnazială nr. 2 Caracal).

Elevii de 10 de la Bacalaureat sunt:
--- Tudose Bogdan Mihai  (Colegiul Naţional “Ion Minulescu” Slatina)
--- Vişan Dan Constantin Claudiu  (Colegiul Naţional “Ion Minulescu” Slatina)
--- Urecheatu Mădălina Mioara  (Liceul Tehnologic “Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti)
--- Cebuc Ştefania Corina  (Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Caracal)
--- Torcea Maria Olivia  (Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Caracal)
--- Comănescu Ramona Gabriela (Colegiul Naţional “Ion Minulescu” Slatina).

Vă mai recomandăm:

BAC 2014 OLT  Elevii de 10 de la Bacalaureat şi Capacitate, premiaţi cu bani de Guvern

VIDEO  REZULTATE BAC 2014 OLT S-au afişat notele de la Bacalaureat 2014! Procentul de promovare la Olt este de 48,55%

VIDEO  REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Olt. S-au afişat primele note la avizierele şcolilor

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite