UPDATE Descoperire şocantă într-un sat din Olt. Un nou-născut a fost găsit într-o casă părăsită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bebelus

Un cetăţean dintr-un sat din judeţul Olt a găsit un nou-născut într-o casă părăsită. Scâncetul copilului l-a alertat, micuţul fiind transportat la spital pentru evaluarea a stării de sănătate.

UPDATE: Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Olt, Rădiţa Piroşca, a declarat că instituţia a fost deja notificată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a ajuns copilul. „Am fost notificaţi de spital că a fost găsit un copil, un bebeluş de trei zile, în Balş sau în zona limitrofă. Este la spital, nu este la noi deocamdată. Este în evaluare medicală la spital, urmând ca noi să dăm o măsură de protecţie la un asistent maternal profesionist. Este clinic sănătos copilul, dar rămâne pentru investigaţii. Dacă, în urma evaluării, nu se confirmă altceva, noi putem plasa copilul cu măsură de protecţie la un asistent maternal“, a declarat Piroşca. 

Poliţiştii desfăşoară cercetări în localitatea din care a venit apelul la 112, pentru a se stabili împrejurările în care bebeluşul, care este băiat, a ajuns în imobilul părăsit.

Ştirea iniţială 

Un locuitor al satului Moruneşti, comuna Morunglav,  scrie Realitatea Oltului, a fost şocat să descopere într-o casă părăsită un bebeluş. Potrivit localnicului, copilul ce părea a avea circa 3-5 zile era învelit într-o pătură şi pus într-un coş. Oamenii din sat cred că bebeluşul este crescut de mamă departe de ochii cunoscuţilor, altfel nu ar fi putut rezista frigului nopţii. Copilul a fost luat şi dus la o unitate sanitară pentru a-i fi evaluată stare de sănătate. Ştire în curs de actualizare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite