FOTO Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre în dreptul judeţului Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dunărea a acoperit deja peste 70 de hectare lângă oraşul Corabia...
Dunărea a acoperit deja peste 70 de hectare lângă oraşul Corabia...

Efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt sunt cu ochii pe cursul Dunării în dreptul judeţului din cauza unei avertizări de cod portocaliu emise de specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Ca măsură preventivă urmează ca, la prima oră a zilei de sâmbătă, să fie activat Comandamentul operaţional pentru situaţii de urgenţă la cartierul general al ISU Olt de la Slatina.

Hidrologii au emis o avertizare de cod portocaliu pe Dunăre, între Porţile de Fier şi Zimnicea, valabilă începând de sâmbătă, ora 6.00, până în 12 aprilie, între Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier şi Zimnicea, care va afecta judeţele Olt, Mehedinţi, Dolj şi Teleorman.

Prefectul judeţului Olt, Eugen Ionică, a efectuat, vineri, o inspecţie în zona de sud a teritoriului, în zonele ameninţate direct de creşterea debitului Dunării. Concluziile vizitei în teren au fost că 323 hectare de teren de lângă oraşul Corabia şi comuna Gârcov sunt inundate. “Dacă este să ne luăm după ce am văzut astăzi (vineri, n.a.) în teren, vă pot spune că avem 55 hectare păşune şi 18 hectare de pădure inundate lângă oraşul Corabia, la care se adaugă alte 180 hectare teren în preajma comunei Gârcov. Ne aşteptăm ca, în următoarea săptămână, nivelul Dunării în dreptul judeţului Olt să crească cu 80 cm., adică, faţă de nivelul actual de 562 cm., să ajungă pe la 640 cm. pe data de 11-12 aprilie. Dacă Dunărea se opreşte la acest nivel, atunci nu vor fi probleme, însă, dacă depăşeşte, atunci se schimbă lucrurile şi mai mult ca sigur va trebui să intervenim deoarece vor fi cazuri de case inundate. Dar rămâne de văzut”, a precizat prefectul Eugen Ionică.

Sâmbătă, la primă ora a dimineţii, respectiv la ora intrării în vigoare a codului portocaliu - ora 06.00, să fie activat Comandamentul operaţional pentru situaţii de urgenţă, aflat la cartierul general al I.S.U. Olt de la Slatina. Până atunci, dar şi ulterior, s-a dispus monitorizarea permanentă a Dunării, precum şi asigurarea permanenţei la primăriile din judeţ.

Specialiştii Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au atenţionat că, pe perioada avertizării de cod portocaliu, vor fi înregistrate creşteri de debite şi niveluri, fiind posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Daniela Rădulescu, director în cadrul instituţiei, a declarat vineri, că debitul Dunării a atins, joi – 4 aprilie, 10.200 mc/secundă, dar că este posibil să crească, fiind de aşteptat ca Dunărea să atingă la intrarea în ţară un debit de 12.000 de mc/s, aproape dublu faţă de valoarea medie multianuală a lunii aprilie, care este de 7.900 mc/s.
 

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite