Cadou pentru Darius Vâlcov de ziua lui de la colegii senatori: au dat undă verde arestării sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov   (FOTO: Mediafax)
Darius Vâlcov   (FOTO: Mediafax)

Plenul reunit al Senatului a votat, astăzi, în favoarea solicitării procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a lui Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi ex-primar al municipiului Slatina. Înainte de votul final, Vâlcov le-a cerut colegilor să voteze pentru a-i fi ridicată imunitatea şi a lăsa astfel justiţia să-şi urmeze cursul.

Cadou deloc de invidiat pentru Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei în perioada 2004-2012, de ziua lui de naştere când aniversează împlinirea a 38 de ani. Colegii săi senatori au votat pentru ridicarea imunităţii fostului ministru al Finanţelor, lucru ce permite, de-acum, reţinerea lui Vâlcov în orice moment după ce procurorii DNA au anunţat că deţin probe ce ar impune arestarea sa preventivă. 

Înainte de votul decisiv, Vâlcov a susţinut un discurs în plenul Senatului în care şi-a îndrumat colegii să voteze pentru ridicarea imunităţii sale.

“Cred că acest discurs trebuie să îl fac în faţa judecătorilor. Astăzi este Buna Vestire, primim vestea bună că cele două coduri (fiscale, n.r.) vor fi aprobate în Guvern. De asta trebuie să ne ocupăm. Vă rog să lăsaţi Justiţia să spună dacă se impune arestarea mea. Solicitarea mea pentru dvs. este de a da un vot <pentru>. Dacă nu votaţi pentru arestare, îmi voi da demisia din Senat”, a declarat Vâlcov chiar înainte de votul final.

Reamintim că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie DNA au cerut, luni – 23 martie, pentru a doară oară în mai puţin de o săptămână, avizul Senatului pentru demararea urmăririi penale şi arestarea lui Darius Vâlcov, pe care-l acuză de mai multe fapte de corupţie pe când era primar de Slatina, dar şi ulterior de când a devenit demnitar, respectiv senator şi, apoi, chiar ministru: luare de mită, trafic de influenţă, efectuarea de operaţiuni financiare - ca acte de comerţ - incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Rezultatul final în cazul ridicării imunităţii lui Darius Vâlcov: 97 de voturi "pentru", 48 "împotrivă".

La polul opus, tot astăzi, s-a aflat un alt senator de Olt, respectiv Dan Şova. Spre deosebire de Vâlcov, Şova s-a rugat de colegii săi ca să nu dea curs solicitării DNA de retragere a imunităţii şi arestare preventivă. La votul final, majoritatea PSD din Senat a reuşit să obţină respingerea solicitarea procurorilor DNA de reţinere a lui Şova.


Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Un nou dosar penal la orizont pentru Darius Vâlcov. Procurorii DNA au găsit lingouri de aur într-un seif al demnitarului

Darius Vâlcov, fostul primar de Slatina, adus cu mandat la DNA

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite