VIDEO A doua parcare etajată din Slatina se ridică în ritm de melc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la a doua parcare etajată din Slatina, ce va fi amplasată în centrul urbei, lângă liceul „Nicolae Titulescu”, merg într-un ritm lent după ce firma ce şi-a adjudecat proiectul a demarat furtunos lucrările acum câteva luni. De atunci şi până acum însă acestea trenează, spre surprinderea şi nemulţumirea locatarilor blocurilor din zonă. Proiectul prevede finalizarea sa în februarie 2015, lucru greu de realizat în actualele condiţii.

Motivul pentru tergiversarea lucrărilor de pe Aleea Rozelor este reprezentat de apariţia unor impedimente neprevăzute pe parcursul derulării proiectului până la acest moment. Mai exact, este vorba despre faptul că muncitorii au avut de rezolvat probleme la care nu se aşteptau, precum securizarea postului electric de transformare din imediata apropiere, dar şi existenţa unor conducte de apă aflate în funcţiune la patru-cinci metri adâncime şi care nu figurau în schiţele de la primărie. Prin urmare, toate aceste “detalii” a trebuit soluţionate, fapt ce a întârziat proiectul şi l-a adus în faza la care se află în prezent, adică la stadiul de parter din cele două etaje prevăzute în proiect.

Locatarii blocurilor din zonă sunt nemulţumiţi şi spun că s-au săturat de zgomotul infernal al utilajelor de construcţii ce lucrează în zonă la parcarea cu pricina, mai ales că aici s-a lucrat intens şi anterior la demolarea a ceea ce a fost un punct termic.

“Parcă este un blestem să locuieşti în zona asta, să ştiţi! Păi aici s-a lucrat cu utilaje din astea grele şi anii trecuţi, când cartierul a fost în reabilitare, apoi a urmat demolarea punctului termic peste care va fi ridicată parcarea aceasta, iar, acuma, sunt lucrările astea propriu-zise de construcţie a parcării. Noi, ăştia care locuim chiar aicea – în blocurile din imediata apropiere, nu mai ştim ce să facem! Toată vara am stat cu geamurile închise pe căldurile care au fost pentru că ne intra praf în casă, trebuia să faci curat în fiece zi dacă stăteai cu geamul deschis! Despre zgomot nu mai vorbesc că nu puteai să dormi peste zi. Abia aşteptăm să termine parcarea asta că parcă am înnebunit!”, se plânge unul dintre locatarii zonei.

Încă o parcare etajată la Slatina

Reprezentanţii municipalităţii le dau dreptate locatarilor apartamentelor din zonă şi spun că ce a fost mai greu a trecut.

“Din păcate, oamenii au partea lor de dreptate: lucrările au durat mai mult decât ar fi trebuit şi proiectul ar fi fost acum mult mai avansat dacă firma ce lucrează în zonă nu ar fi dat peste probleme despre care nu au avut cum să ştie: este vorba despre devierea unor conducte de apă ce nu erau menţionate în schiţele noastre de la primărie, plus faptul că a trebuit să securizeze un transformator electric aflat în incinta fostului punct termic lângă care se ridică acum parcarea. Toate acestea au necesitat timp pentru rezolvare, dar eu sper ca proiectul să fie totuşi finalizat în termen”, a afirmat edilul Minel Prina.

Conform proiectului, parcarea ar trebui terminată în februarie 2015. Având în vedere însă ritmul actual de lucru pe şantier, este puţin probabil că acest lucru se va întâmpla. Parcarea cu pricina va reprezenta un imobil cu două etaje, va cuprinde 50 de locuri de parcare şi costă 2,2 milioane lei fără TVA. Primăria are în plan amenajarea unei a treia parcări etajate, aceasta din urmă fiind planificată a fi ridicată pe Aleea Muncii, lângă corpul B al aceluiaşi liceu “Nicolae Titulescu”.În Slatina există o singură parcare etajată, amplasată vizavi de Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Mai puteţi citi:

La Slatina vor răsări două parcări etajate

FOTO  La Slatina a început amenajarea unei noi parcări pe locul unui spaţiu de joacă

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite