Încă un incident electoral de natură penală în Olt. Membra unei secţii de vot reclamă că a fost ameninţată: „A spus că-mi arată cât e de mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 34 ani, membră în biroul electoral al unei secţii de votare din Balş, judeţul Olt, a acuzat că un cetăţean care a votat pe liste suplimentare a ameninţat-o.

Al doilea incident electoral, care s-a consumat într-o secţie de votare din oraşul Balş, judeţul Olt, s-a soldat cu un dosar de ameninţare, după ce, tot în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie 2019, pe numele primarului şi pe cel al viceprimarului din Potcoava s-a deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor. Implicaţi în incident sunt, de data aceasta, o femeie de 34 ani, Ioana Olaru, reprezentanta PNL în biroul electoral al Secţiei de votare nr. 70 din Balş, şi Robert Truică, un bărbat din Slatina, care ar fi participat, potrivit spuselor femeii, la campania electorală din Balş, în calitate de membru al echipei preşedintelui PSD Balş, Cătălin Rotea.

„Un domn pe nume Truică Liviu Robert, însoţit de domnul Rotea Cătălin, m-a ameninţat în secţia de votare, spunându-mi că are o problemă cu mine şi încă una mare şi arătând către organele genitale că vrea să-mi arate cât de mare o are. Domnul este din Slatina, a venit la secţia nr. 70 Balş şi a votat pe suplimentare. A intrat, m-a bârfit cu ei, s-a uitat foarte fix şi urât la mine, m-a întrebat de ce sunt aşa şi mi-a spus că are o problemă, una foarte mare. L-am întrebat cât de mare şi mi-a arătat către organele genitale şi m-a întrebat dacă vreau să-mi arate cât de mare e problema, că-mi arată“, a declarat femeia, menţionând că a mai urmărit-o în trecut şi confirmând că totul ar avea legătură cu faptul că sunt în tabere politice adverse.

Femeia a sunat la 112 şi i-a aşteptat pe poliţişti în afara secţiei de votare, în apropierea sediului PSD Balş, unde delegaţia PSD s-a deplasat. Pentru această „urmărire“, a mai spus femeia, ar fi fost ameninţată de soţia unuia dintre bărbaţi că va face pe numele său plângere penală pentru hărţuire. „Soţia lui Rotea mi-a spus că-mi face mie plângere penală pentru hărţuire. De fapt, eu m-am dus după ei, să văd încotro se duc, să pot să spun la poliţie. S-au dus în sediul PSD toţi şi acolo am aşteptat şi eu poliţia, lângă sediul lor“, a mai spus femeia.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grogorescu, a confirmat că femeia a sesizat poliţia, precizând că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ameninţare.

Robert Truică, bărbatul reclamat, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la cele întâmplate.

 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite