Da ştiţi, dacă tot v-am sunat, ce vreau să vă întreb? Iar a venit ăla cu dosarul cu finul dumneavoastră, mă înnebuneşte, nu ştiu ce dracu să-i mai spun iarăşi, atâta tupeu tovarăşu, auziţi, mă întreabă de ce ce stă dosarul ăla de un an şi opt luni, păi ce-i aia, aia e mult, tovarăşu? Lasă că i-am spus eu cum stă treaba, să zică mersi că e aşa, stăm bine, sunt alţii, eheeeee. Şi mă întreabă, auziţi tupeu, de ce mă ocup tot eu, că între timp m-aţi promovat şef în altă parte, mare om sunteţi, salutări doamnei. I-am zis să zică mersi că se ocupă cineva, că dacă nu poate ajunge la prietenul nostru, stă 5 ani şi se prescrie, sper că nu m-o fi înregistrat, dementul. Şi colegul ăla care era cu noi, alt tâmpit, spunea întruna că vezi doamne e începută urmărirea penală şi n-are cum, păi ce, când vorbim de finul dumneavoastră, noi vorbim de legi? 
 
E, şi după ce am scăpat de fraier, ne-a mai făcut şi nu ştiu ce hârtii pe la parchet, mulţi tâmpiţi pe lumea asta, mi-am adus aminte, tovarăşu, de vremurile alea absolut divine când nu eraţi şef şi eram amândoi colegi de birou. Nici n-am cuvinte să vă spun ce onoare a fost să putem respira acelaşi aer. Acum, când sunteţi atât de ocupat să nu veniţi la serviciu, rar mai respirăm acelaşi nor de fum din biroul dumneavoastră de şef de instituţie în care e interzis fumatul. Momentele alea, tovărăşu, sunt unice. Păcat că nu le mai împărţim mult că acuma, după ce m-aţi promovat, fără nicio legătură cu porcăria aia de dosar cu finul, o porcărie, v-am spus, deci acum că m-aţi promovat ies şi eu la pensie şef, un pic mai am, altă pensie, altă viaţă, tot vă datorez, sărutări de mâini doamnei, minunată femeie. Vai, şi să-i spuneţi că a trecut nevastă-mea ieri pe la prăvălie, aia cu carne, ştiţi dumneavoastră, doamna cu finul, sclipitoare idee, că doar trebuie să trăiască şi lumea normal în ţara asta, ce, salariile de şefi sunt bani de trăit decent? Păi ce, noi suntem proştii ăia mulţi care muncesc ca disperaţii de dimineaţă până seara să ne luăm noi lefurile? Se poate? 
 
Tovarăşu, vai ce mă bucur că mă ascultaţi, nici nu vorbiţi, că iar ar spune nişte nesimţiţi de la presă că sunteţi agramat rău, tovarăşu, nu înţeleg ceva, poate mă lămuriţi cine dracului şi-a permis măgăria. E dosarul ăla cu colegii noştri buni, tovarăşu, altă porcărie, tot în legătură cu dosarul cu finul. Unul e ca noi, ofiţer, nu agenţi împinge-uşa, ştiţi că porcăria aia de lege, statut, ce dracu e, spune că trebuia declinat parcă, oau, am mai învăţat un cuvânt, declinat deci hăt prin alba pe motiv de coleg ofiţer, vedeţi că ştiu să vorbesc şi frumos, şi totuşi parchetele noastre, ambele amândouă, l-au judecat şi l-au clasat fără probleme. O cutră de judecătoare, nu ştiu tovarăşu, femeile astea, fără cuvinte, a zis că cică n-au avut dreptate şi l-a trimis înapoi, alţi nervi, altă pierdere de vreme, iar vine ăla pe capul nostru, iar ne întreabă, iar hârtii, înfiorător. Şi ăştia de la parchet, că asta nu înţeleg, acum, când a venit înapoi, l-au declinat, tovarăşu, că cică e colegul ofiţer. Păi ăştia-s nebuni, l-au lucrat şi l-au clasat de două ori fără nicio treabă cu asta cu ofiţerul, dă-o dracului de lege, şi-acum îl declină? Sunt normali la cap? 
 
Nu, ştiu că nu-s normali, da, aveţi dreptate, să trăiţi, vorbesc prea mult, a trebuit să vă concentraţi mai mult de 10 minute, aţi obosit? Numai puţin vă mai reţin, am vrut să vă felicit pentru nenorocitul ăla de animal, bine l-aţi mai executat, tovarăşu, a lucrat şi destinul pentru dumneavoastră, numai bine era curtea goală, poarta închisă, în faţă zid, n-avea pe unde să iese, nenorocitul, bine că n-a avut mare bătaie de cap prietenul dumneavoastră, vânătorul. Nu e prietenul dumneavoastră? Numai amici aşa, la câte-o măcelăreală din asta mică, ziua pe la prânz? Fratele lui nu e ăla cu afacerile, cu partidul, cu comerţul, el e, nu? Eu am crezut că sunteţi chiar prieteni, că parcă auzisem că e unchiul iubitei prietenului dumneavoastră bun, ăla de are un frate de a trebuit să-l daţi afară pentru o şpagă de 3 nopţi la mare. Păi ce, aia e şpagă? 
 
Tovarăşu, vai ce mă bucur că v-am auzit, mi-aţi înseninat ziua, altă motivaţie am acum să mă duc la birou şi să mă fac că nu văd cum se bat ăia ca turbaţii la subsol, pardon, arest. Adevărul e că am şi multă treabă, trebuie să stau pe Facebook să văd ce-a mai scris duşmănoasa aia nenorocită, am auzit că în sfârşit i-a ieşit cui trebuia şi-a reuşit să-i zboare porcăria aia de postare în care vorbea de prietenii Înălţimii voastre. Păi ce, unul cu frate condamnat, finul cu dosarul ăsta de mă enervează de nu mai pot si şeful ăla de la structuri sunt dubioşi? Dubioşi sunt fraierii ca ea, auzi, să vrei să cureţi sistemul de mafioţi. Păi şi noi, tovarăşu, noi cum mai trăim, ăştia-s normali? 
 
Aţipiţi? Gata, vă las. Mă duc să stau puţin pe Facebok. Dacă eram la circulaţie, altfel stătea treaba. Aveam de lucru. Imediat îmi venea „să mi-o frec” când mai pica acolo câte-un permis cu greutate. 
 
P.S. 1. Orice asemănări cu realitatea sunt mai mult sau mai puţin întâmplătoare. Dar am auzit zilele astea nişte înregistrări, cum să vă spun, MI-NU-NA-TE. 
 
P.S. 2 Tovarăşu Dumnezeu miliţian, dar nesimţirea cât costă? Ne falimentaţi moral, să trăiţi!