Ce facem de 8 martie, la Sibiu. Holograf cântă la Shopping City, la Arena Platoş curajoasele schiază în costul de baie iar la muzee intrarea este gratuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doamnele şi domnişoarele au parte de o ofertă variată de petreceri de ziua lor, la Sibiu. Evenimentele sunt pentru toate gusturile şi vârstele, de la concerte în mall sau cluburi la teatru şi vizite gratuite la muzee.

În 8 Martie, începand cu ora 17:00, doamnele şi domnisoarele vor avea parte de răsfăţ la Shopping City Sibiu. Ele vor putea admira noile colecţii primăvară - vară într-o prezentare de modă inedită, oferită de brandurile prezente în Shopping City Sibiu: Poema, Steilmann, C&A, Iunia, Helene, Takko, Sonia, FanyLux, Eponge, Lashez, Pret a Porter, Bossini, Kenvelo, Lee Cooper, Cindy, Deichmann, Reno, Humanic, Stone Creek, Otter si Amely. Cei mai norocoşi vor pleca acasă cu premii instant oferite la concursurile moderate de invitatul surpriză Cătălin Dezbracatu. Ziua Femeii, va fi completă cu un mega concert oferit de Holograf, la care intrarea este liberă.

Concurs pe schiuri, în bikini

Sâmbătă, chiar de Ziua Femeii, are loc cea de-a doua ediţie a concursului Miss Bikini Arena Platoş.
Concursul va fi compus din şase probe care vor solicita atât îndemânarea pe schiuri, placă sau pe bob dar şi frumuseţea concurentelor. Prima probă este o prezentare pe un catwalk de iarnă amenajat în centrul pârtiei. Fiecare concurentă va trebui să se prezinte într-o manieră cât mai apropiată unei prezentări de modă, în ciuda faptului că va fi încălţată în clăpari. Cea de-a doua probă este cea de slalom şi va avea loc pe pârtia D, în condiţii de concurs, contra-cronometru. Cea de-a treia probă va cere şi puţină forţă din partea concurentelor pentru că un snowmobil nu porneşte chiar atât de uşor pe cât se crede. Mai ales când fiecare nereuşită va fi „punctată” cu un shot de Jager. Proba cu numărul 4 va supune testului creativitatea fiecărei concurente. Fiecare dintre cele trei bileţele extrase din bol vor conţine câte un cuvânt, iar cele trei cuvinte vor trebui să facă parte dintr-o frază cât se poate de originală. A cincea probă readuce concursul în zona sportivă pentru că, încălţate tot în clăpari, concurentele vor trebui să arate cât de bine se pricep la fotbal. Ultima probă e una clasică pentru complexul de ski şi snowboard Arena Platoş. E deja faimoasa probă de cuie, modificată uşor pentru acest concurs, în sensul în care cuiele nu vor fi bătute cu obişnuitul ciocan cu cu un ... baros. Iar juriul va puncta eleganţa, stilul de utilizare al barosului şi, evident, reuşita.

Concursul va fi prezentat, ca şi în anul precedent, de vedeta de televiziune Dani Oţil. Marele premiul al ediţiei din acest an este o excursie la surf în Tenerife, pe lângă premiul tradiţional de 1000 de lei. Concursul va începe la ora 12.

Emil Lassaria vine în Liquid the Club

Sâmbătă, 8 Martie, de la ora 23.00, Liquid the Club a pregatit o seară specială pentru toate domnişoarele şi doamnele din Sibiu - Emil Lassaria vine la Sibiu. Incă din anul 2000, Emil Lassaria a intrat în radio şi nu după multă vreme a început producţia muzicală, iar din 2001 a început emisiunea “Dj Mail in the mix”.

În anul 2008 piesa sa “Balada” atinge prima poziţie pe toate posturile naţionale de radio, iar evenimentele din ţară au luat amploare. În 2009 lansează primul album “Back in Plastick”, iar odată cu acesta şi primul turneu naţional, evenimentele în afara ţarii neîntârziind să apară. În 2011 face un album cu F.Charm cu care începe evenimentele liveact pe baza pieselor realizate împreună, iar primul extras pe single “9mm” intră în top 10 al majorităţii radio-urilor din ţară dar şi în ţări precum Serbia, Germania şi Albania, aceasta fiind şi prima sa apariţie într-un clip video oficial.

Intrare gratuită la muzee

De ziua lor, doamnele şi domnişoarele vor putea să viziteze gratuit toate unităţile Complexului Naţional Muzeal ASTRA.

De asemenea, de 8 Martie Muzeul National Brukenthal oferă acces gratuit doamnelor si domnişoarelor în toate locaţiile sale: Palatul Brukenthal – Galeria de Artă Europeană şi expoziţiile extra, Casa Albastră – Galeria de Artă Românească, Muzeul de Istorie Casa Altemberger, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Vânătoare, Muzeul de Istorie a Farmaciei.

Spectacol în premieră la Teatrul Naţional „Radu Stanca”

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 8 martie, ora 20:00, premiera spectacolului „Scrisori pierdute” după scenariul şi regia lui Bogdan Sărătean. Evenimentul va avea loc la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu.

„Scrisori pierdute” este un spectacol despre singurătate, dragoste şi compasiune, ce propune o întâlnire imaginară cu copilul din Kurt Cobain, cu demonii lui Antonin Artaud şi ai lui Vincent Van Gogh, cu erosul relaţiei lui Henry Miller cu Anais Nin, sau cu dorul lui Yoko Ono pentru soţul ei John Lennon. „Am răsfoit împreună cu actorii zeci de scrisori. Scrisori scrise acum sute de ani, scrisori scrise alaltăieri. Scrisori scrise de regine, de artişti, de mame, de revoluţionari, de poeţi, de oameni obişnuiţi. Fiecare cu aerul ei, fiecare cu povestea ei.”, a declarat Bogdan Sărătean în timpul repetiţiilor. Născut din nostalgia răsfoirii unei scrisori din hârtie, transformată azi într-un obiect virtual, spectacolul studenţilor Departamentului de Artă Teatrală din Sibiu face o cronică a omului modern în relaţie cu lumea din jur.

Din distribuţia spectacolului fac parte studenţii Mădălina Dorobanţu, Claudiu Fălămaş, Ştefana Geleriu, Andrada Grosu, Diana Lomotă, Constantin Podu, Andrada Poplăcean, Alexandra Roatiş, Mihaela Şandru, Angelica Cosma, Sebastian Dobrescu, Florentina Dumitru, Valeriu Iarca, Raluca Ivan, Oana Marin, Alexandra Mihalache, Robert Mihart, Andreea Moşoiu, Fabiola Petri, Alexandru Udrea şi Claudiu Urse. La acest proiect şi-au adus contribuţia scenograful Mihai Păcurar şi coregrafa Adriana Bârză, precum şi actorii Dana Taloş, Codruţa Vasiu, Laura Ilea şi Viorel Raţă. Un element surpriză va fi muzica pentru acest spectacol care reprezintă o creaţie originală a studentului Claudiu Fălămaş.  

Vă mai recomandăm:

Cinci nominalizări la Gala UNITER 2014 pentru Teatrul Naţional din Sibiu

Uniunea Teatrală din România a anunţat lista nominalizărilor pentru ediţia din acest an a Galei Premiilor UNITER. Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a fost nominalizat la cinci categorii.

De la hârtie la pixeli şi de la dragoste la alienare într-un nou spectacol la Sibiu

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 8 martie, ora 20:00, premiera spectacolului „Scrisori pierdute” după scenariul şi regia lui Bogdan Sărătean. Evenimentul va avea loc la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu.

3.000 de minute de teatru în martie, la Sibiu. Iubitorii de teatru sunt aşteptaţi la 34 de reprezentaţii dintre care 3 premiere

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în luna martie 3005 minute de teatru, împărţite în nu mai puţin de 34 de reprezentaţii, ce vor avea loc în 4 spaţii de joc diferite.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite