Paradisul olandez de la Sibiu. Un cuplu străin a dat tot pentru Ardeal: „România nu e nici pe departe cum se aude“
0
Olandezii Martin şi Elaine Engbrenghof şi-au cumpărat în urmă cu 18 ani o casă de vacanţă în România, la Richiş, în judeţul Sibiu. S-au îndrăgostit atât de mult de aceste locuri, încât şi-au vândut locuinţa din Olanda şi s-au mutat definitiv în acest sat pitoresc din Transilvania.
În curtea largă a unei vechi case săseşti, splendid reabilitată, Martin Engbrenghof ne primeşte zâmbind,
Chiar la intrare, Elaine, soţia lui, a amenajat un mic muzeu cu obiecte tradiţionale româneşti şi săseşti, pot fi apoi văzute ciubărul din lemn, atracţia tuturor vizitatorilor care le trec pragul, bucătăria de vară, camera de oaspeţi renovată în cel mai pur stil săsesc şi casa propriu-zisă, ea însăşi o poveste, scrisă cu mare atenţie la detalii şi la tot ce înseamnă tradiţie.
În living, masa e făcută dintr-o uşă veche de lemn, mobilierul din casă e tot vechi, restaurat, la fel şi ferestrele de lemn, iar pe pereţi sunt prinse ţesături româneşti şi săseşti. În ultima încăpere stă la loc de cinste un război vechi de mai bine de 100 de ani. Locul pare rupt din cărţile de poveşti cu bunici frumoşi, iar Martin şi Elaine, ambii în vârstă de 65 de ani, spun că au găsit aici, la Richiş, cel mai frumos „acasă“.
„Voiam să vin aici cât de des se putea“
Foşti asistenţi medicali, acum pensionari, soţii Engbrenghof au ajuns prima oară în România imediat după Revoluţie, cu ajutoare. Apoi au continuat să vină, să descopere locuri şi oameni şi le-a placut din ce în ce mai mult. La Richiş au ajuns prima dată în 1993, în casa de vacanţă a unor prieteni, şi a fost dragoste la prima vedere. Aşa că, după alte câteva concedii petrecute aici, în care şi-au făcut numeroşi prieteni, pasul următor a venit firesc: s-au hotărât să-şi cumpere aici o casă de vacanţă. În urmă cu 18 ani, au cumpărat, cu 12.500 de mărci germane, casa unor saşi plecaţi în Germania şi aşa a început povestea. Elaine îşi aminteşte amuzată că ea a fost mult mai hotărâtă decât soţul ei în a cumpăra o casă în România.
„Martin nu a vrut iniţial să cumpărăm casa, spunea: «Ce să facem, în fiecare vară va trebui să mergem în vacanţă în România?». Însă eu mi-am dorit atât de mult să luăm locuinţa, preţul fiind unul foarte mic. I-am spus că banii pe care îi dăm pe casă sunt cât o maşină second-hand în Olanda şi că merită să facem investiţia. Eu voiam să vin aici cât de des se putea“, povesteşte Elaine, zâmbind.
Restaurare ca la carte
La început, au venit la Richiş în fiecare an, în vacanţe, şi au început pas cu pas să restaureze locuinţa, fără să poată face însă mare lucru în cele câteva săptămâni pe an petrecute în România. Acum câţiva ani, au decis să facă o renovare completă, în care au păstrat tot ce se putea de la ferestrele de lemn la mobilierul vechi, lada de zestre, ţesături şi sticlărie.
„Când am cumpărat casa, cea mai mare parte a mobilei era aici. Foştii proprietari au lăsat atâtea lucruri în urmă, de la textile la pahare şi farfurii. O parte din mobila aflată acum în casă era aici, o parte am cumpărat-o, şi am restaurat-o. În casă erau 12 dulapuri pe care le-am curăţat, iar acum arată atât de frumos. Avem obloane şi ferestre vechi de lemn, toate restaurate. Doar uşa de la intrare este nouă. Am vrut să păstrăm casa aşa, cu toate lucrurile astea vechi care au atât de mult farmec“, povesteşte Martin. Elaine îşi aminteşte, zâmbind, cum şi-a regăsit casa, venind în vizită din Germania, fiul fostului proprietar: „Acum doi ani a fost aici şi vorbeam despre faptul că au lăsat tot când au plecat, nu au luat nimic cu ei în Germania, decât strictul necesar. A văzut mai multe pahare frumoase şi a spus cu regret: «O, astea au fost cadoul meu de nuntă, nu le-am putut lua cu mine când am plecat», aşa că, impresionată de tristeţea lui, i-am dat câteva pahare şi a fost foarte fericit“, povesteşte Elaine.
Elaine şi cazanul de ţuică
Cu siguranţă, una dintre atracţiile casei pentru cei care îi trec pragul este splendidul război de ţesut, vechi de mai bine de 100 de ani. Martin povesteşte amuzat că, iniţial, nu ştiau de unde provin piesele vechi împrăştiate prin şură. Astăzi, Elaine ţese la război prosoapt de cânepă şi feţe de masă. „Erau două bucăţi de lemn în şură, habar nu aveam de la ce proveneau. Apoi, cineva ne-a spus că sunt părţi ale războiului. Am căutat imediat pe internet să văd despre ce este vorba, după care am întrebat două bătrâne din sat dacă ştiu cum să-l refacem şi cu ajutorul lor am reuşit să-l asamblăm. Apoi, soţia mea a devenit interesată şi cele două bătrâne din sat i-au arătat cum se lucrează la război. Au făcut o treabă foarte faină, fără ele nu am fi reuşit“, povesteşte Martin. „E incredibil de relaxant când lucrez la război“, completează Elaine.
Tot ea este cea care a deprins un alt meşteşug vechi, acela al produsului ţuicii în gospodăria proprie. La început, sătenii au privit-o pe Elaine uşor nedumeriţi.
„Mi s-a spus: «Nu este posibil ca o femeie să facă ţuică, un bărbat trebuie să facă ţuică», spuneau ei. Apoi au gustat-o şi au recunoscut că e o ţuică foarte bună. Avem foarte multe fructe – pere, prune, n-ar fi păcat să nu le folosim?“, spune Elaine.
Vând mobilă restaurată
În urmă cu trei ani, soţii Engbrenghof şi-au vândut casa din Olanda şi s-au mutat definitiv în România. Pasionaţi de tot ce înseamnă vechi şi tradiţional, au început să cumpere mobilă veche, pe care o restaurează şi, dacă găsesc persoane interesate, o vând. „Mulţi străini cumpără case şi câteodată nu au nimic în ele, şi aşa pasiunea noastră de a restaura mobilă a devenit afacere. Uneori ne e greu să le vindem, sunt atât de frumoase“, spune Martin.
În muzeul mic de la intrare, Elaine are la vânzare şi ţesături vechi, dar şi textile făcute de ea la războiul de ţesut.
„Am cumpărat multe textile, în special prosoape şi feţe de masă, pe care le vând în muzeul meu. Vând lucruri pe care le-am cumpărat, dar şi lucruri pe care le fac eu la război. Prosoapele făcute din cânepă sunt incredibil de frumoase. Cumpără mai ales turiştii străini, am avut vizitatori americani, canadieni, japonezi“, povesteşte Elaine.
Tot ea face gemuri după reţete inedite, combină ingenios fructele cu ceapă, curry, zahăr şi condimente, iar rezultatul este delicios, preparatul mergând de minune combinat cu fripturi sau cu brânzeturi.
Richiş, satul cu 12 naţionalităţi
Soţii Martin şi Elaine Engbrenghof au doi copii, care la început le-au privit mutarea cu destul de mult scepticism. Astăzi însă, după ce au constatat cât sunt de fericiţi aici, văd lucrurile un pic altfel şi vin în vizită la Richiş, împreună cu cei trei nepoţi. „Nu au fost foarte fericiţi când le-am spus că vrem să ne mutăm definitiv aici, dar au spus: «Dacă asta vă doriţi, duceţi-vă». Apoi, încet-încet au devenit şi ei interesaţi, iar anul trecut au venit cu întreaga familie. A fost foarte frumos, nepoţii au fost foarte fericiţi, iubesc locul acesta pentru că au foarte multă libertate“, povesteşte Martin. Olandezul spune că au avut noroc pentru că au ajuns într-un loc special, iar oamenii de aici i-au primit cu braţele deschise.
Nu sunt singurii străini care stau aici, oameni de 12 naţionalităţi şi-au luat aici case de vacanţă sau reşedinţe permanente. Locul, spune Martin, are ceva special, ce nu poate fi descris în cuvinte.
„Toată această atmosferă, toată România, ţine de inimă, cred, şi Richiş e un loc special. Avem 12 naţionalităţi aici, e ceva ce nu pot să descriu.
Oamenii din Richiş sunt drăguţi, calzi şi amabili. Toată lumea încearcă să te ajute, nu am avut niciodată probleme. Aveţi o ţară foarte frumoasă, cred că românii nu au suficientă stimă de sine, ar trebui să fie mândri de ţara lor, uitaţi-vă ce frumoasă e! Să apreciaţi ceea ce aveţi aici e foarte important“, spune Martin.
„Copiii sunt în Olanda, inima e aici, la Richiş“
Mai sunt, cu siguranţă, multe de făcut. Martin nu s-a obişnuit nici acum cu stilul de şofat periculos de-a dreptul al multor români. La fel, nu înţelege de ce nu sunt apreciaţi la adevărata lor valoare micii producători şi hrana sănătoasă pe care o cultivă, şi de ce lumea se înghesuie la supermarketuri şi nu la tarabele lor.
„Românii trebuie să-şi schimbe mentalitatea“, explică Elaine.
Ea a descoperit cu bucurie în anii petrecuţi aici că ţara noastră nu e nici pe departe aşa cum e prezentată în unele poveşti, de multe ori ale unor români plecaţi peste graniţe: „România nu e nici pe departe cum se aude, ţine de cum ştii să te integrezi, cum te deschizi în faţa oamenilor, pentru noi toată lumea e la fel. Aici este o comunitate mică de străini, dar suntem foarte apropiaţi unii de alţii. E mai mult decât prietenie, suntem ca o familie“.
Priveşte pe geamul casei, peste dealurile pline de poveşti de la Richiş, şi zâmbeşte. Îşi cheamă soţul zâmbind, într-o limbă română pe care încă şi-o perfecţionează, „Martin, hai aici, dragă“, după care spune apăsat: „Casa e acolo unde îţi e inima, rădăcinile noastre sunt în Olanda, copiii noştri sunt acolo, dar România e acasă, inima e aici“.
Mai puteţi citi:
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament.
Bianca Cotora (39 de ani), din localitatea Avrig, judeţul Sibiu, a reinventat, împreună cu mama ei, dulceţurile şi fursecurile bunicii, transformându-le într-un mic business.
Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.
Se încarcă comentariile...
