Lecţia de viaţă a unui adolescent din Sibiu: abandonat de mamă, crescut de o familie cu suflet mare, a devenit olimpic la şah
0
Emanuel Chivoiu (15 ani), din oraşul Mediaş, judeţul Sibiu, a fost părăsit de mamă când avea doar 6 luni. Familia Cristian, care l-a luat în plasament, i-a devenit însă una adevărată şi l-a încurajat să-şi urmeze pasiunea pentru şah şi să atingă performanţa în acest sport al minţii.
Într-un apartament cochet, dintr-un cartier aflat aproape de intrarea în Mediaş, un adolescent tot numai zâmbet îşi trece plin de afecţiunie braţul în jurul umerilor unei femei fragile, care radiază căldură şi bunătate. „Mama“, o prezintă simplu Emanuel, pe femeia care i-a schimbat viaţa. Avea doar 6 luni când mama biologică l-a lăsat într-un spital din Sibiu. Peste ani, când aveau să se cunoască, avea să-i spună că era un copil bolnăvicios, că tatăl lui o abandonase, iar părinţii i-au spus că n-are ce căuta cu micuţul acasă. De la spitalul din Sibiu, a ajuns la Mediaş, într-un orfelinat. Aici l-a găsit familia Cristian.
Elisabeta Cristian avea pe atunci 49 de ani, lucrase o viaţă ca laborantă la o întreprindere din oraş, iar la vârsta aceea, s-a trezit şomeră. A lucrat un an în comerţ, apoi a auzit că părinţii unei prietene de-ale fiicei lor au luat un copil în plasament ca asistenţi maternali. A zis să încerce şi ea, a făcut o cerere şi, după trei luni, a primit un telefon de la Sibiu. „Ne-am dus la Sibiu, ne-au dat un nume pe o hârtiuţă şi ne-au spus să mergem la orfelinat la Mediaş, să-l vedem şi, dacă ne place, să-l luăm acasă. Am intrat, era după uşă pătuţul, şi el era blond şi creţ, avea 1 an şi jumătate, şi când am ieşit şi soţul m-a întrebat cum arată, i-am răspuns doar atât: «ca un înger»“, rememorează femeia zâmbind.
A doua zi, împreună cu soţul, fiica şi fiul au venit la orfelinat cu o maşină încărcată cu de toate, decorată cu jucării, şi l-au luat acasă. A fost începutul unei poveşti cu lumină, căldură şi dragoste, frumoasă şi pentru toată viaţa.
30 DE DIPLOME, 15 MEDALII ŞI 8 CUPE
Printre nenumărate amintiri frumoase despre noua lui familie, Emanuel îşi are una pusă deoparte: cum a început povestea de dragoste cu şahul, o pasiune frumoasă care avea să-i aducă în ani satisfacţii extraordinare. Avea 6 ani şi se plimba cu mama prin Sibiu. La un moment dat, a văzut în Parcul Astra câţiva bătrâni jucând şah. A vrut să meargă să vadă cum se joacă, iar mama i-a promis că-i arată acasă. Asta a şi făcut, iar micuţul a prins din prima mutările. Apoi, când a început clasa I, cineva a lăsat în clasă bileţele cu numărul de telefon al unui profesor, pentru cei interesaţi să înveţe şah. A început să meargă, iar restul e deja poveste, una în care a strâns, până acum, 30 de diplome, 15 medalii şi 8 cupe la concursuri de profil. „Îmi place şahul pentru că te face să gândeşti, iar când joc, sunt în largul meu“, rezumă Emanuel. Şi asta nu e tot. Băiatul scrie poezii frumoase, este talentat la desen, e pasionat de fotografie şi chiar a realizat, la şcoală, un
scurtmetraj.
În vara acestui an, a intrat la Liceul Teoretic „Axente Sever“ din Mediaş şi vrea să facă mai departe o facultate de informatică.
„UN OM ARE DOAR O MAMĂ“
Încă din copilărie şi-a cunoscut mama naturală, cu care are acum o relaţie decentă, mai vine la ei de sărbători, ţin legătura. „La 3 ani şi jumătate a văzut-o pentru prima dată, şi nu înţelegea ce se întâmplă. «Un om are doar o mamă», mi-a spus, iar eu i-am răspuns: «Eşti foarte norocos că tu ai două», povesteşte Elisabeta Cristian. În timp ce povesteşte, mâinile mângâie un jurnal în care, până nu demult, a notat toate evenimentele importante din viaţa lui Emanuel, însoţite de fotografii. Apoi, îşi aminteşte zâmbind de prima zi de şcoală. „Îi plăcea foarte mult, ca şi acum, să meargă la şcoală, şi într-o seară a început să plângă că a uitat să-şi pună un caiet în ghiozdan. I-am spus să stea liniştit, că numai dimineaţa merge la şcoală“, rememorează mama.
Ani la rând, Elisabeta Cristian, a fost asistent maternal pentru Emanuel, însă de când băiatul le-a intrat în casă, a ştiut că micuţul este copilul lor. Al treilea. În 2011, când a fost rugată să mai ia un copil, a refuzat, chiar dacă şi-a pierdut astfel statutul de asistent maternal şi salariul aferent.
L-au păstrat pe Emanuel în plasament familial, în acte, pentru că, altfel, apartamentul, lumea şi viaţa lor vor fi întotdeauna pentru el singurul şi cel mai frumos „acasă“. „E copilul nostru, da, cu fiica şi fiul nostru se înţelege perfect, copiii sunt fraţii lui, mamele noastre sunt bunici, sora mea – mătuşă, noi suntem, normal, mama şi tata“, povesteşte femeia, zâmbind din nou. ;
„Suntem o familie, ne ajutăm reciproc“
Soţii Cristian sunt acum pensionari, fiica lor s-a căsătorit, băiatul este plecat de patru ani în Danemarca. Se ocupă de creşterea lui Emanuel cu aceeaşi dragoste cu care, acum 14 ani, au împodobit maşina cu de toate când s-au dus să-l ia de la orfelinat. Iar băiatul spune că nici n-ar fi putut visa o familie mai frumoasă. „Simt în primul rând iubire, suntem o familie, ne ajutăm reciproc. Şi vom fi familie pentru totdeauna, e un sentiment unic“, explică el simplu, iar mama zâmbeşte, ştiind că va fi al lor pentru totdeauna.
De când băiatul a rămas doar în plasament familial, femeia nu mai primeşte salariul de asistent maternal, doar copilul are o alocaţie suplimentară, de 600 de lei pe lună, dar nu şi-au pus nicio secundă problema să renunţe la el. Nu contează nici pe departe banii, care oricum nu-i acoperă nevoile, contează doar să aibă tot ce e mai bun şi să-i fie bine, pentru că asta îi face şi pe ei fericiţi. „Pentru Emanuel, la noi o să fie întotdeauna acasă, indiferent unde merge, aici se întoarce“, încheie mama.
Vă mai recomandăm:
Fără televizoare, cu mobilier pictat manual, mic dejun gătit în casă şi peisaje de poveste, o mică afacere de familie atrage ca un magnet turiştii străini într-un sat uitat de lume din Mureş în care abia dacă mai trăiesc 100 de oameni. Investiţia, parte cu fonduri europene, a pornit de la un vis simplu: o familie din Râşnov a căutat iniţial un loc în care să-şi crească nepoţii fără televizoare, alergând prin curte în picioarele goale.
La Veseud, un sat uitat de lume aflat la aproximativ 65 de kilometri de Sibiu, doi saşi plecaţi din ţară au transformat o casă din 1780 într-o locaţie turistică de top, cu scor record pe cel mai cunoscut portal de rezervări online din lume.
În satul Vale, aflat la aproximativ 25 de kilometri de Sibiu, turiştii sunt aşteptaţi în case vechi, de poveste, refăcute respectând stilul tradiţional, dar cu tot confortul timpurilor moderne.
Mihnea Vîrgolici (41 de ani) a renunţat la viaţa în Bucureşti pentru a-şi urma visul şi a transformat un fost IAS dintr-un sat uitat de lume din Transilvania într-un paradis al iubitorilor de echitaţie.
Se încarcă comentariile...
