Klaus Iohannis: „Cred că ar fi frumos ca PNL să obţină 35% din voturi în 2016. Coaliţiile pe termen foarte lung nu sunt realiste şi nici fezabile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte al PNL şi primar al Sibiului FOTO Adevărul
Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte al PNL şi primar al Sibiului FOTO Adevărul

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că în cazul în care partidul din care face parte va merge singur la alegerile din 2016 îţi doreşte „un rezultat atât de bun încât să guverneze ţara“.

Klaus Iohannis a declarat joi la Sibiu că nu sunt nici ”realiste” şi nici „fezabile” coaliţiile făcute pe termen foarte lung şi că nu este exclus ca partidul din care face parte să meargă singur la alegerile din anul 2016. 

„Nici n-a declarat cineva din USL că USL-ul este făcut pentru veşnicie, nici nu se fac astfel de coaliţii pentru termen foarte lung pentru că nu sunt realiste nici fezabile. USL-ul a fost făcut pentru a rezista şi a guverna România până în 2016, după care probabil partidele care sunt în USL vor hotărî fiecare în parte dacă merg singure în alegeri sau dacă se continuă USL-ul în această formă sau în altă formă. Aceste chestiuni nu sunt nici măcar discutate între persoane dar între partide nici atât.  

Eu sper şi cred că Partidul Naţional Liberal se va întări în continuare şi dacă va merge singur în alegerile din 2016 va avea un rezultat foarte bun. Eu personal îmi doresc un rezultat atât de bun încât să guverneze ţara”, a spus prim-vicepreşedintele PNL, care a adăugat că, din punctul său de vedere, ar fi frumos ca PNL-ul să obţină 35 la sută din voturi în 2016.   

”Nu neapărat 51 la sută, este nerealist să credem că PNL-ul va avea în viitorul apropiat 51 la sută din voturile valabil exprimate, dar poate foarte bine să aibă suficiente voturi pentru a guverna fie singur fie într-o coaliţie în care dă primul ministru. Eu cred că ar fi frumos ca PNL-ul să obţină 35 la sută din voturi în 2016”, a mai spus Iohannis. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite