Istoria gazelor naturale din România. De la sărurile de potasiu la incendiul care a avut nevoie de 400 de vagoane de apă

În 1909, la Sărmăşel (judeţul Mureş, în prezent), lucrările de foraj după săruri de potasiu aveau să deschidă o nouă industrie în viitoarea Românie: industria gazelor naturale. Sonda de gaze naturale de la Sărmăşel a fost a patra de acest fel din lume.

Exploatarea de săruri de potasiu (considerate un substitut pentru sarea de bucătărie) de la Sărmăşel funcţiona din 1908, dar avansul şantierului a devenit tot mai dificil din cauza unor acumulări de gaze care făcea dificilă acţiunea de foraj. La peste 300 de metri adâncime, cei care forau atunci au descoperit că presiunea gazelor atingea zece atmosfere, având un debit de 900.000 de metri cubi în fiecare zi. Exploatarea gazelor naturale din zăcământul de la Sărmăşel a devenit eficientă, însă, abia patru ani mai târziu, când inginerii maghiari au reuşit să extragă în siguranţă gazele naturale, livrate pentru încălzit, producerea de metanol sau negru de fum, de exemplu.

Primul oraş din Europa iluminat cu gaze naturale

Exploatarea de la Sărmăşel avea să fie utilă unei categorii mai numeroase de oameni după ce, în 1912, la Turda a fost înfiinţată prima societate de transport şi valorificare a gazelor naturale din Europa, „Erste Siebenbuergische Erdgas Aktiengesellschaft“ (Prima Societate Transilvăneană pentru conductul gazului pe pământ). Compania a legat exploatarea de la Sărmăşel de oraşul Turda printr-o conductă lungă de 55 de km, conductă finalizată în 1914. Alţi trei ani mai târziu, Turda devenea primul oraş din Europa iluminat public cu lămpi pe gaz.

Aproape în acelaşi timp, Ministerul de finanţe maghiar şi Deutsche Bank aveau să înfiinţeze o societate care avea drept scop exploatarea, transportul şi distribuirea gazelor naturale în Transilvania. Societăţile astfel constituite aveau să fie cumpărate, să fuzioneze şi să se reorganizeze în mai multe etape după Marea Unire de la 1918. Din 1925 a rezultat societatea Sonametan, societate naţională de gaz al cărei sediu va ajunge să fie la Mediaş, în judeţul Sibiu.

Dificultăţile exploatărilor: cine controlează distribuţia?

Dintr-o exploatare începută în jurul anului 1911 în zona localităţii Copşa Mică din judeţul Sibiu, în jurul anului 1932 au început tratativele între Sonametan şi reprezentanţii Primăriei Sibiu pentru introducerea gazului metan în oraşul de pe Cibin. „Tratativele dintre cei doi parteneri se prelungeau fără a se contura ceva viabil. Primăria îşi exprima dorinţa ca distribuţia în oraş să fie realizata prin regie comunala, aşadar de către primărie, iar societatea Sonametan susţinea contrariul, şi anume că distribuţia trebuia realizată de către societatea de gaz“, amintesc reprezentanţii Muzeului Gazelor Naturale din Mediaş, pentru „Adevărul“. Dar nu doar negocierile care aveau să dureze cinci ani (şi care s-au încheiat prin înfiinţarea unei societăţi mixte) au făcut parte dintre dificultăţile exploatărilor de gaze naturale în România, ci şi impedimentele tehnice.

Incendiul cu o flacără ce a ars şapte ani

În 13 iulie 1933, la sonda de la Copşa Mică ce urma să alimenteze Sibiul a avut loc o explozie, în urma căreia gazele s-au aprins, flacăra astfel rezultată având o înălţime cuprinsă între 100 şi 150 de metri. Pentru potolirea incendiului prin oprirea gazelor care ţâşneau în atmosferă a fost adus inclusiv un specialist american. „Concluziile au fost că aceste gaze provin din straturile de nisip superioare adâncimii de 450 m, oprirea erupţiei putându-se realiza doar prin înnoroirea straturilor care se aflau la adâncimea de 400 de m“, arată reprezentanţii Muzeului gazelor naturale.
 

Abia în 1940, un inginer român a venit cu ideea pompării de apă în preajma sondei. Pentru acest lucru a fost construit un lac artificial în apropierea incendiului, din care, prin intermediul a opt ţevi a fost pompată în zona sondei o cantitate echivalentă cu 400 de vagoane pline cu apă. „Cantitatea mare de nămol a năvălit în crater reuşind să stingă flacăra“, mai amintesc istoricii din Mediaş.

În prezent, numai societatea de stat Romgaz exploatează la nivel naţional aproximativ 3.600 de sonde, producţia de gaz fiind de aproximativ cinci milioane de metri cubi pe an.