City-break la Târgul de Crăciun de la Sibiu. Care sunt ofertele speciale pentru cea mai frumoasă piaţă de Crăciun din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vreţi să descoperiţi cel mai frumos târg de Crăciun din România şi oraşul care atrage an de an foarte mulţi turişti în inima Transilvaniei, o puteţi face optând pentru oferte special concepute pentru această perioadă, de tip city-break.

Sibiul poartă, din 20 noiembrie şi până pe 3 ianuarie, haine de poveste, Piaţa Mare din centrul oraşului fiind gazda celei mai frumoase pieţe de Crăciun din România. 70 de expozanţi veniţi din 22 judeţe din ţară şi din străinătate vă aşteaptă în inima fostei Capitale Culturale Europene cu adevărate delicii culinare, cadouri şi decoraţiuni de Crăciun. Dacă veniţi însoţiţi de copii aceştia vor descoperi cu bucurie Atelierul lui Moş Crăciun, loc special conceput pentru ei unde pot să participe la atelierul de brutărie, la cel de biscuiţi, la cel de Pixel Art şi la cel de lumânări. 

City break la Sibiu

Pentru că Târgul de Crăciun atrage an de an foarte mulţi turişti la Sibiu, aceştia pot alege din ofertele special concepute pentru această perioadă, de tipul city break. Cea mai populară variantă este cea oferită chiar de organizatorii târgului şi cuprinde două nopţi de cazare cu mic dejun, tur ghidat şi vizite incluse. Turiştii plătesc 45 de euro pe pachet pentru locul în camera dublă la o pensiune de 3 stele, 60 de euro pentru aceleaşi condiţii, dar la hotel de 3 stele şi 80 de euro pe pachet, locul în camera dublă, la un hotel de 4 stele. 

„Turiştii pot beneficia de două nopţi de cazare în hoteluri sau pensiuni pe care le pot alege şi de un set de activităţi care să le facă vizita mai organizată şi mai frumoasă, cum ar fi un ghidaj în centrul Sibiului care se termină în Târgul de Crăciun, o urcare în Turnul Sfatului pentru a vedea o panoramă a oraşului, o degustare de vin fiert la una dintre căsuţele din târg. Cei mici pot intra în Atelierul lui Moş Crăciun să participle la una dintre activităţile care se întâmplă acolo şi de asemenea vor primi şi un cadou surpriză din partea târgului”, spune Andrei Drăgan Răduleţ, organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu. 

Străinii stabiliţi în România sunt aşteptaţi la Sibiu

Variante inedite au fost concepute de o agenţie de turism din Sibiu, ai cărei clienţi sunt, în mare majoritate, străini stabiliţi în România. Pachetele costă 150 de euro de persoană şi includ cazare cu mic dejun la un hotel de 4 stele din centrul oraşului, tur tematic, un voucher cadou şi un eveniment de tipul ”tasting menu”.

”Sunt evenimente diferite, e un live cooking cu un meniu de 5 feluri, fix, care are o poveste în sine, pe care am legat-o şi de o locaţie foarte faină, este un element din cultura locală unde legăm meniul de motivele de pe iile româneşti din Mărginimea Sibiului sau de motivele pictate pe lăzile săseşti de zestre. Al treilea eveniment este unul în care vrem să ieşim cu oamenii afară, să le arătăm că se poate face ceva fain şi iarna, şi după tura de drumeţie se mănâncă în jurul unui foc de tabără. În principiu e tot timpul o joacă cu meniuri, te laşi inspirat de alte lucruri care te duc până la urmă cu gândul la mâncare sau la tradiţii sau obiceiuri şi încerci să foloseşti reţete vechi de 100-150 de ani pe care noi le-am tot cules în ultimii ani din sate şi din oraş. Întotdeauna încercăm să promovăm partea de cultură locală fie prin produse fie prin poveştile producătorilor”, spune Cristian Cismaru, directorul agenţiei de turism.

Un pachet special de tip city break a pregătit şi unul din hotelurile de 3 stele din centrul oraşului, unde plătiţi 89 de euro pentru camera dublă, 2 nopţi de cazare, cu mic dejun inclus.  

Vă mai recomandăm: 

FOTO Doi tineri din Sibiu şi o afacere deşteaptă: vacanţă într-o gospodărie ţărănească, filme în podul şurii, plimbări cu căruţa şi mâncare ca la bunica acasă

Doi tineri din Sibiu vă aşteaptă în weekend, într-o gospodărie ţărănească superbă din Mărginimea Sibiului, cu proiecţii de filme în podul şurii, plimbări cu căruţa, precum şi cu cele mai bune preparate tradiţionale româneşti.

FOTO Vacanţă la Albota, oaza de linişte din inima Făgăraşilor

La aproximativ 60 de kilometri de Sibiu, în inima naturii şi în decorul de poveste al munţilor Făgăraş, un complex turistic dezvoltat de un investitor german vă aşteaptă cu cele mai bune preparate din păstrav, pâine şi deserturi de casă, lacuri de pescuit şi peisaje care îţi taie respiraţia.

Vacanţă de poveste la Răşinari, în satul copilăriei lui Goga şi Cioran

La doar 10 kilometri de Sibiu, un sat românesc autentic, pitoresc şi plin de poveşti frumoase vă aşteaptă să-l descoperiţi în cadrul celei mai frumoase campanii Adevărul, „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite