VIDEO Doi militari au fost răniţi în timpul unui exerciţiu, la poligonul de la Cârţişoara. Unul dintre ei este în comă şi a fost dus la Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul din militari a ajuns miercuri noaptea la spitalul din Sibiu FOTO: Ramona Găină
Unul din militari a ajuns miercuri noaptea la spitalul din Sibiu FOTO: Ramona Găină

Doi militari au fost răniţi, miercuri seara, în timpul unui exerciţiu organizat la poligonul de la Cârţişoara, judeţul Sibiu. Unul dintre ei este în comă, fiind transportat la spitalul din Târgu Mureş.

UPDATE 00:30: Cei doi militari sunt din Turda, şi au 35 respectiv 40 de ani. Potrivit unor surse neoficiale, se pare că militarii se aflau în spatele unui adăpost când un obuz tras de un tanc, în timpul unui exerciţiu, ar fi explodat iar schijele i-ar fi rănit. 

Unul dintre ei este conştient şi stabil, însă cel de-al doilea este în comă fiind preluat în noaptea de miercuri spre joi de un elicopter SMURD de pe aeroportul din Sibiu şi transportat la Târgu Mureş. 

„Pacientul a fost găsit inconştient, în comă profundă, cu un Glasgow de 5, cu un traumatism cranio-cerebral sever, cu plagă penetrantă cranio-cerebrală la nivelul creierului, cu plăgi tranasfixiante la nivelul membrului superior stâng şi membrului inferior stâng, un traumatism toracic cu plagă nepenetrantă la nivelul hemitoracelui stâng. A fost găsit instabil hemodinamic şi respirator, a fost intubat şi a fost transportat la Târgu Mureş cu un elicopter SMURD. 

Celălalt pacient este cu un traumatism cranio cerebral mediu, plagă contuză occipitală, cu semne de hipertensiune intracraniană, a fost transportat la Urgenţă în Sibiu pentru investigaţii suplimentare, este conştient”, a spus Mirela Bădescu, medic SMURD Sibiu. 


UPDATE, ORA 22:40 Ambulanţele au ajuns la faţa locului şi i-au preluat pe cei doi militari. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Silviu Albişor, unul dintre cei doi militari este conştient şi stabil, iar starea celui de-al doilea militar rănit este ”destul de gravă”. 


Accident la poligonul din Cârţişoara, judeţul Sibiu. Doi militari care se aflau în timpul unui exerciţiu au fost răniţi, miercuri seara, la faţa locului fiind trimise două ambulanţe. 

”Am primit o solicitare la serviciul de urgenţă 112 pentru un incident la poligonul de la Cârţişoara. Ne-a fost solicitat să acordăm primul ajutor şi asistenţă medicală pentru doi militari. Din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu intervine o ambulanţă SMURD de tip C, iar din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Tălmaciu intervine o ambulanţă de tip B”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Potrivit sursei citate, nu se ştie, la această oră, starea pacienţilor. Cei doi militari răniţi vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Sibiu.

Vă mai recomandăm:


Soldatul Vasile Popa, căzut la datorie în Afganistan, va fi înmormântat sâmbătă în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia

Moarte pe frontul de Est. Lacrimi şi disperare în ţară. Care este preţul vieţii

FOTO VIDEO Tristeţe fără margini la Alba Iulia, acasă la militarul Vasile Popa, decedat în Afganistan

Militarul mort în Afganistan, Adrian Postelnicu, plâns la Constanţa. Camaradul său, Vasile Claudiu Popa, va fi dus la Alba Iulia

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite