Amintirile cutremurătoare ale unui fost pilot de război: „Era cu faţa neagră, îi arseseră sprâncenele, nasul, făcea cu mâna către mine. Cu ce să-l ajut?“
0Iosif Drâmbărean are 94 de ani şi a fost comandor de aviaţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, după 70 de ani de la încheierea războiului, veteranul încă mai visează că zboară şi că luptă, fără frică de moarte, „numai să batem inamicul“.
Într-o cameră mică, într-una dintre casele vechi din centrul istoric al Sibiului, un bărbat albit de ani, dar cu privirea vioaie ca-n anii tinereţii, îşi trece palma într-o mângâiere simplă peste câteva fotografii vechi. Într-una dintre ele, mai mulţi aviatori stau aliniaţi în faţa unui avion de luptă. De acolo, dintre uniformele alb-negru prinse într-o amintire cât eternitatea, începe povestea.
LA 20 DE ANI, ÎN FLOTILA 1 BOMBARDAMENT
Are 94 de ani, a avut trei soţii, dar pe niciuna n-a iubit-o cum a iubit zborul. Avea 16 ani când a fugit din ucenicie să dea admitere la şcoala de aviaţie din Braşov. A fost cel mai greu examen al vieţii lui – 72 de locuri, 890 de candidaţi. A prins ultimul loc. Era un copil simplu, venit din Alba Iulia, dintr-o familie cu 16 fraţi, dintre care 9 băieţi. Tatăl era antreprenor arhitect, câştiga bine, mama – casnică, şi-a dedicat viaţa creşterii lor. Era cel mai mare dintre băieţi şi, copil fiind, nu şi-a imaginat niciodată că va trăi, la mii de metri deasupra solului, cel mai greu dintre războaiele lumii.
Iosif Drâmbărean a fost comandor de aviaţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A plecat la război după câţiva ani de instruire la Braşov. În primă fază a făcut şcoala de zbor cu planorul fără motor, 4 ani, apoi şcoala de zbor pentru aparate cu motor. „A venit războiul şi, din 1942, am fost încadrat la Flotila 1 Bombardament Braşov de unde, în urma unei selecţii, eu fiind şef de promoţie, m-au repartizat la aviaţia de vânători. Am fost pregătit la aerodromul din Pipera, din Bucureşti“, rememorează astăzi Iosif Drâmbărean, cu ochii la fotografiile vechi.
„AS LA ÎNALTĂ ACROBAŢIE“
Undeva, agăţată într-un tablou, pe peretele din camera mică, e poza avionului pe care obişnuia să-l piloteze. Aveau avioane nemţeşti Messerschmitt 109. „Dacă mi-ar da cineva avionul acela, acum mă urc în el şi fac nişte evoluţii perfecte, chiar dacă n-am zburat de atâta timp. Toţi şefii mei au spus că eu sunt în aer ca peştele în apă, eram as la înaltă acrobaţie“, explică aviatorul zâmbind. A luptat până în 23 august 1944 contra ruşilor şi apoi, până în 1945, pe frontul din Austria.
Un război lung şi greu, de care prea puţini dintre cei care l-au trăit mai vor să-şi amintească. Povesteşte însă senin, conştient fiind că atunci era un tânăr frumos, ca atâtea mii, însufleţit de dorinţa de-a face dreptate. „Războiul l-am văzut, din punct de vedere al unui aviator, romantic. Cât am luptat, am văzut duşmani arzând şi în aer şi pe pământ. Mi-a părut rău, dar fiind tânăr, era altă psihologie, nu era ceva care să te impresioneze. Aveam, aşa, un sentiment de ciudă, de răzbunare. Ăsta e tineretul, nu ne păsa că murim, numai să luptăm şi să batem inamicul“, povesteşte veteranul.
TREI DRAME ŞI TOATE TREI
„Pe sus, dramele se consumă iute. Ori scapi, ori cazi“, rezumă scurt, în timp ce memoria răscoleşte trăiri pe care a vrut, ani în şir, să le uite pentru totdeauna. Cea mai grea vine dintr-un zbor în care moartea avea chip negru, sprâncene arse şi făcea semne lungi, disperate, cu mâna.
„Am văzut un inamic imediat după ce l-am plesnit. Rafalele sunt foarte scurte, de câte trei cartuşe la fracţiuni de secundă, pentru că muniţia în avion nu e atât de multă, şi eu l-am plesnit într-un rezervor din aripă. A luat foc şi am trecut pe lângă el. Sunt rezervoare în aripă şi înapoia pilotului, a venit focul în carlingă şi era cu faţa neagră, îi arseseră sprâncenele, nasul, şi făcea cu mâna către mine să merg către el. Cu ce să-l ajut...!? A căzut şi cred că a murit ars“, rememorează fostul pilot.
Alte amintiri sunt din războiul de jos, cu vârfuri de baionetă, cu iubiri, cu destine frânte: „Au fost odată 100 de atelaje pe front. 100 de căruţe veneau dinspre Odessa către Tiraspol, fiecare căruţă cu doi cai şi doi soldaţi. Ruşii aveau partizani şi ei au aflat că vine zahăr de lângă Tiraspol, unde era o fabrică mare rusească de zahăr tos. Erau căruţele pline de zahăr tos. Partizanii i-au pândit, le-au omorât fiecare cal cu baioneta şi pe fiecare soldat tot cu baioneta l-au omorât şi căruţele le-au întors cu roţile în sus şi au pus petrol pe zahăr, ca să nu-l folosească românii“.
Îşi mai aduce aminte de un caz, despre un căpitan căsătorit în Bucureşti, cu doi copilaşi. Militarul era agent de legătură, infanterist. „În Simferopol avea comandamentul şi în oraş avea două iubite, trăia cu amândouă şi ele au aflat una de alta. S-a dus la prima rusoaică înainte de miezul nopţii, apoi a plecat la cealaltă. Prima l-a urmărit şi s-au certat. I-a împlântat cuţitul în inimă la căpitan, l-a lăsat mort şi apoi s-a dus la comandamentul român şi le-a spus ce a făcut. În 15 minute a fost executată“, povesteşte Iosif Drâmbărean. ;
„Aproape toată noaptea visez că zbor“
Iosif Drâmbărean n-a mai zburat după război. O perioadă, ruşii i-au „vânat“ pe cei care pilotaseră avioane împotriva lor, aşa că fiecare a încercat să se reorienteze, care pe unde a putut. El a făcut o şcoală de maiştri şi Facultatea de Motoare cu Ardere Internă. A făcut de toate, a lucrat mult la fabrica de arme Cugir, pe post de controlor al calităţii la armament, dar a fost şi mecanic auto, şofer, apoi inspector rutier, a lucrat şi în învăţământ profesional, a predat la Liceul Energetic. „După război ne întrebau ruşii ce am căutat în Rusia. În 1944, ruşii au venit nu numai ca aliaţi, au venit ca stăpâni. Aviaţia şi vânătorii de munte au fost vânaţi ca iepurii. Spuneau nemţii că, dacă ei aveau vânătorii de munte români, de mult ajungeau la munţii Ural“, povesteşte, cu aceeaşi nostalgie dureroasă în ochi.
A ajuns la Sibiu în 1960, pentru prima soţie din cele trei, şi a rămas în oraş. La 94 de ani, i-au rămas foarte multe amintiri şi două mari regrete. Cel mai mare, că nu a avut copii. Şi al doilea, că după război nu a mai pilotat niciodată. Şi-acum, nopţile cele mai frumoase sunt cele în care un tânăr dintr-un alt timp aleargă dincolo de senin, într-un Messerschmitt 109. „În ceruri intră numai oameni de caracter. În aviaţie, glumeţii, neserioşii, sifiliticii cad cu avionul fără glonţ. Mi-aş dori din tot sufletul să rişte cineva să-mi dea acum un avion de care vreau eu şi aş zbura fără să-l stric. Aproape toată noaptea visez că zbor. Îmi fac anumite orizonturi sentimentale cu diverse doamne, dar cel mai mult zbor“, încheie Iosif Drâmbărean zâmbind.
Vă mai recomandăm:
Trei stâne din judeţele Braşov şi Mureş au fost dotate cu panouri fotovoltaice, în cadrul unui proiect susţinut cu fonduri norvegiene. Ciobanii au current, apă caldă şi învaţă să gestioneze problema gunoiului natural, astfel încât să nu afecteze mediul.
Creaţiile lui Simion Cojocaru, un meşter miniaturist din localitatea Ocna Sibiului, au ajuns în toată Europa, dar şi în Statele Unite ale Americii. Singurul regert al sibianului e că nu a învăţat pe nimeni meserie.
O afacere de familie pornită la Reghin, judeţul Mureş, a reuşit să spargă barierele conform cărora produsele româneşti ajung greu sau deloc în marile supermarketuri. La serele de la Reghin se produc aproximativ 1.200 de tone de roşii anual.
Se încarcă comentariile...
